Da, ați ghicit! În imaginea de mai sus, băiețelul zâmbăreț este chiar Pavel Bartoș, cunoscutul prezentator de talente.
Acesta are mereu o apariție zâmbitoare și plină de umor și cu greu a-i crede că în spatele acestei atitudini se află, de fapt, o dramă. Prezentatorul și actorul nu a avut o copilărie prea fericită. Adolescența, mai exact, i-a fost zdruncinată de un moment cumplit.
Adolescență marcată de o dramă cumplită
Pavel Bartoș provine dintr-o familie de patru frați, modestă. S-a născut în Miercurea Ciuc, în 1975, și spune că a fost învățat întotdeauna de părinți să muncească pentru a obține ceva. Într-o zi, s-a trezit că trebuie să se maturizeze mult mai devreme decât ar fi trebuit să o facă.
Citește și: Uitat de public, actorul care a distrat România cere să fie incinerat. Să nu rămână nimic după mine
Vedeta de la Protv a rămas orfană de tată pe când avea doar 16 ani. Bărbatul era stâlpul familiei, astfel, Pavel Bartoș, a decis să-i preia oarecum acest rol, fiind cel mai mare dintre frați. Nu a fost deloc ușor, iar pentru a fi într-adevăr de ajutor, adolescentul de atunci s-a angajat.
Imediat după pierderea tatălui, Pavel Bartoș și-a căutat de muncă. Primul lui job a fost de salahor în construcții, unde i se permitea un program cu orar redus. Totuși, nu i-a fost deloc ușor, căci trebuia tot timpul să se împartă între serviciu și școală.
”A trebuit să devin, cumva, bărbatul din casă. Nu neapărat capul familiei, dar a trebuit să mă responsabilizez dintr-odată. Din copil, am devenit un adult foarte responsabil. Deja de la 16 ani, a trebuit să mă gândesc să îmi găsesc un loc de muncă pentru a putea să îmi ajut familia. La liceu, încercam să îmi găsesc joburi part time, iar pe vremea aceea erau foarte puține și foarte greu de găsit.
Primul meu job a fost ca salahor în construcții, iar atunci mi-am dat seama că nu îmi place deloc munca fizică, dar a trebuit să o fac. În facultate, am făcut de la ospătărie până la vânzător. Vorba aia, le-am făcut pe toate”, a declarat Pavel Bartoș pentru revista Viva!
„Am avut multe lipsuri, dar copilăria a fost extraordinară”
Chiar dacă nu a avut o viață ușoară, Pavel Bartoș își amintește cu drag de perioada copilăriei și de casa părintească. Acesta s-a bucurat din plin de vremea în care familia lui era în formula completă și chiar dacă lucrurile nu erau prea roz și existau neajunsuri, actorul nu ar schimbat absolut nimic dacă ar putea.
„Am fost cel mai mare dintre cei patru frați ai mei. În primul rând, pe vremea noastră, părinții lucrau în două schimburi: mama – într-un schimb, tata – într-un schimb, ca să fie cineva care să aibă grijă de noi.
Se mai întâmpla ca amândoi să lucreze în același schimb, iar atunci eu eram cel care avea grijă de frații mei, eu făceam de mâncare. Așa am fost crescut, niciodată nu am considerat că este o dramă în viața mea că eu trebuie să am grijă și să îmi cresc frații. Așa erau și toți ceilalți copii din jurul meu.
Normal că îmi doream să stau toată ziua afară și să ne jucăm. Atunci când scăpai afară, de abia intrai în casă. Așa erau vremurile acelea. Nu am cunoscut alte vremuri sau alte situații, care să mă facă să zic:
Mamă, ce bine ar fi fost dacă…. Am avut o copilărie fericită în fața blocului, șantierele erau locurile noastre de joacă… așa a fost să fie. Erau alte vremuri: ieșeai din casă, iar toți copiii erau prieteni. Am avut foarte multe lipsuri, dar copilăria a fost una extraordinară”, a mai spus Pavel Bartoș.
Ce pact a făcut Pavel cu soția sa
Actorul este căsătorit cu Anca de circa două decenii și au împreună 3 copii.
Soția lui Pavel Bartoș a lăsat de-o parte cariera pentru a avea grijă de copii, astfel că aproape tot timpul ei a fost dedicat celor mici, pentru creșterea lor.
Și-a dorit dintotdeauna să aibă o familie frumoasă, fix așa cum ea își dorește, în locul unei cariere de succes. Fără să aibă vreo urmă de regret, a renunțat l cariera sa de actriță, om de radio, dar și de televiziune și și-a dedicat viața familiei, însă acest lucru nu a făcut-o să renunțe la unul dintre cele mai mari visuri ale sale, pe care a reușit să și- îndeplinească în urmă cu câțiva ani.
În cadrul unui interviu, Pavel Bartoș a vorbit despre mama copiilor lui, recunoscând și faptul că datorită ei au în prezent o familie atât de frumoasă.
Chiar dacă nu se mai află la prima tinerețe, acest lucru nu a împiedicat-o să se înscrie la Facultatea de Medicină. În prezent, este în anul al V-lea.
Citește și: Ștefan-Mihăilescu Brăila reînvață să meargă și să citească după un atac cerebral. A fost salahor
„Era un vis al ei, de mai mult timp îmi tot povestea. Datorită ei avem familia asta frumoasă, ea a fost liantul principal în toate acestea, iar la un moment dat, știi cum e, vrei să realizezi și visurile pe care le-ai avut.
Dacă nu acum, atunci când? De ce nu? A avut ambiția asta. Eu nu știam că este atât de învățat la Medicină. Doamne… este enorm. ”, a declarat actorul, conform VIVA.