O nouă inițiativă legislativă, aflată în prezent în dezbatere publică, promite să aducă schimbări importante în modul în care sunt comercializate și etichetate fructele și legumele în piețele din România.
Potrivit propunerii de ordin, vânzătorii din piețe vor fi obligați să se conformeze unor reguli de etichetare similare cu cele aplicate în supermarketuri.
Conform noilor reguli propuse, vânzătorii de fructe și legume din piețe vor trebui să afișeze în mod clar pe etichetă localitatea sau țara de proveniență a produselor pe care le comercializează, iar în unele cazuri, vor fi obligați să indice și alergenii conținuți în acestea.
Reguli de supermarket în piețe: legumele și fructele trebuie să aibă etichete, inclusiv cele locale
Această măsură are scopul de a oferi consumatorilor mai multă transparență și informații precise despre produsele pe care le achiziționează.
Inițiativa vine în urma unei serii de controale desfășurate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, care a identificat numeroase nereguli în activitatea comercianților din piețe.
În prezent, propunerea de ordin este în faza de dezbatere publică, iar autoritățile solicită părerea atât din partea comercianților, cât și a consumatorilor înainte de a lua o decizie finală.
Obligațiile pe care trebuie să le respecte țăranii potrivit noului proiect propus de ANPC
Proiectul de ordin stabilește care condițiile necesară a fi îndeplinite de către operatorii economici care comercializează legume și fructe:
- mijloacele de măsurare trebuie să respecte cerinţele de metrologie aplicabile, conform tipului şi specificului produsului
- preţul produselor trebuie să fie afişat vizibil şi înscris într-o formă clară, în conformitate cu prevederile legale aplicabile
Citeşte şi: Cum poți lua un Big Mac gratuit de la McDonald’s. Ce trebuie să faci în 90 de secunde
- denumirea produselor ce se comercializează trebuie să fie afişată în limba română, fără a exclude prezentarea acesteia în alte limbi
- produsele trebuie să se comercializeze în cadrul datei durabilităţii minimale, conform informaţiilor înscrise pe ambalaj/etichetă şi/sau conform informaţiilor transmise de furnizor sau producător, după caz
- produsele ce se comercializează trebuie să aibă înscrise pe ambalaj (produse preambalate) sau pe eticheta de preţ, precum şi în orice material informativ, după denumirea fiecărui/fiecărei produs alimentar/băuturi (produse comercializate în vrac), componentele cu efecte alergene
- legumele și fructele ce se comercializează în interiorul piețelor trebuie să aibă afișată pe eticheta de produs, următoarele informații: denumire produs și categoria de calitate; specie sau soi, după caz; ţara de origine; denumire producător / ambalator / expeditor; calibrul, dacă este cazul
- laptele, produsele lactate, carnea, produsele din carne, peştele, ouăle trebuie să fie comercializate în structuri de vânzare special amenajate, dotate astfel încât să fie asigurate normele de igienă în vigoare şi condiţiile de depozitare stabilite de producător, precum şi orice condiţii specifice stabilite prin actele administrative de autorizare emise de autorităţile competente
- vinul trebuie să fie comercializat exclusiv în spaţii comerciale autorizate în acest scop, care să asigure menţinerea caracteristicilor fizico-chimice şi organoleptice ale vinului, potrivit anpc.ro.
Citeşte şi: Ce se poate întâmpla dacă mănânci o ciocolată în magazin înainte de a o plăti. Acuzațiile sunt grave