"Deocamdată, putem confirma 47 de morţi şi 75 de răniţi", a declarat Maria Beatriz Martinez, parlamentară din statul Portuguesa, potrivit News.ro.
Observatorul Venezuelan al Închisorilor, care apără drepturile deţinuţilor, a anunţat aceleaşi cifre, calificând acest bilanţ drept un "masacru".
Toate persoanele decedate erau deţinuţi la penitenciarul Los Llanos.
Maria Beatriz Martinez a declarat, sâmbătă, că revolta a fost provocată de faptul că membrilor familiilor deţinuţilor li s-a interzis să aducă mâncare pentru deţinuţi în timpul vizitelor. Această restricţie face parte din măsurile de prevenire a propagării coronavirusului în închisori.
Astfel de restricţii au provocat însă revolte în închisori din mai multe ţări. În Argentina, deţinuţii au cerut luna trecută ca unii dintre ei să fie eliberaţi, de teama infectării.