Inițiativa de repopulare cu zimbri a ajuns la un număr record pentru România, care de 200 de ani nu a mai avut o asemenea populație numeroasă de zimbri în sălbăticie.
Reprezentanții WWF România declară că cele 6 femele și 2 masculi de zimbru provin din 6 rezervații din Germania și Elveția.
Grupul de femele a fost găzduit de rezervația Springe timp de mai multe luni pentru a forma o turmă compactă și astfel a le mări șansele de adaptare într-un mediu nou.
„Pregătirile pentru transport necesită multă atenție. De la selecția exemplarelor pentru a avea diversitate genetică, până la îmbarcarea lor, suntem cu totul focusați pe binele zimbrilor, pe șansa lor de a trăi în libertate”, a declarat Florin Hălăștăuan, coordonatorul rangerilor.
Zimbrii sunt încă în perioada de năpârlire, dar în curând vor avea blana bogată și lucioasă.
După perioada de aclimatizare, în care sunt atent monitorizați de rangeri și medicul veterinar, urmează eliberarea în zona de resălbăticire care le dă șansa să descopere un teritoriu nou și mozaicat, plin de păduri și pajiști.
Porțile către sălbăticie se vor deschide peste câteva luni, iar zimbrii se vor alătura exemplarelor experimentate care se feresc de oameni.
Rangerii îi vor monitoriza prin semnalele GPS, camere ascunse și mii de ore în teren pe urmele lor, datele colectate fiind esențiale pentru a înțelege comportamentul și impactul lor asupra mediului.