„Luna octombrie a debutat cu o vreme deosebit de caldă, cu valori de 33 de grade în partea de sud-est, apoi au urmat zile mai răcoroase, așa cum se întâmplă în acest moment, după care la sfârșitul de săptămână vom avea din nou temperaturi de 24-25 de grade.
Citește și: Blue Air a făcut plângere penală la Parchet. ANPC răspunde: „Au păcălit cu bună știință pasagerii”
În intervalul 10-17 octombrie, temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit. Aceste alternanțe vor fi specifice până în data de 31 octombrie.
În ceea ce privește iarna 2022-2023, există probabilitate destul de mare să avem parte de o iarna mai blândă. Aceste estimări nu exclud posibilitatea să avem intervale pe parcursul iernii în care să vorbim de temperaturi minime de -15 grade sau de precipitații mai abundente”, a afirmat directorul ANM la o emisiune TV.
Citește și: Fum la Spitalul de Copii din Galați: Pacienții din saloane, evacuați de urgență
Centrul European pentru Prognoze pe Termen Mediu și Serviciul Meteorologic al Marii Britanii au anunțat o iarnă blândă în România.
Când vin ninsorile
„Ne așteptăm la un strat mai mic de zăpadă, în majoritatea țării, excepție făcând sud-vestul țării unde ne așteptăm la valori normale. Ne așteptăm ca temperaturile să fie peste medie la nivelul întregii țării, ușor mai ridicate, ceea ce favorizează formarea de precipitații sub formă lichidă”, a declarat George Gârbacea, cercetător științific.
În prima parte a iernii șansele să ningă în România sunt extrem de mici, a comunicat Centrul European de Prognoze.
Citește și: Adrian Năstase își recuperează pensia specială de fost parlamentar. Decizia Tribunalului
În prognoza efectuată de Serviciul Meteorologic al Regatului Unit aproape toată țara este colorată în portocaliu, semn că România se va confrunta cu lipsa zăpezii.
„Pentru culturile aflate în câmp ar fi preferabil ca toamna să înceapă să își intre în drepturi, adică să ne apropiem de iarnă cu temperaturi din ce in ce mai scăzute. Dacă se ating temperaturi negative - 10, -15, ar fi bine să avem un strat superficial de zăpadă”, a declarat Daniel Alexandru, lider laborator agrometeorologie, potrivit adevărul.ro.