Salarii de mii de euro în "falimentara" Academie Română. Cât câștigă vicele Răzvan Theodorescu

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 22.06.2019 - 13:14
Răzvan Theodorescu, fostul președinte al TVR, vicepreședintele Academiei Române

Salarii de mii de euro pentru cei care conduc Academia Română, asta reiese din grila de salarizare publicată pe site-ul instituției. Asta în condițiile în care, zilele acestea, instituțiile din subordinea Academiei au fost înștiințate că lefurile cercetătorilor vor fi tăiate.

SHARE

Răzvan Theodorescu, vicepreședintele Academiei Române, are un salariu lunar de 16.640 de lei brut, adică peste 9.650 de lei în mână. Conform grilei de salarizare publicate pe site-ul instituției, același salariu îl au toți vicepreședinții Academiei, precum și secretarul general al instituției:

vicepreședinții Bogdan C. Simionescu – doctor în chimie și profesor la Universitatea "Gh. Asachi" din Iași, Victor Spinei – doctor în istorie, Victor Voicu – profesor de farmacologie, Ioan Dumitrache, secretarul general al Academiei. Conform aceleiași grile de salarizare, actualizate pe martie 2019, celelalte salarii în instituție, la nivel brut, sunt: un arhivist – 4.696 de lei, un conlisier de specialitate – 4.356 de lei, un muzeograf – 3.079 de lei, un șef de serviciu – între 5.720 de lei și 6.576 de lei, un șef de birou – între 5.210 de lei și 6.898 de lei.

La toate aceste salarii, mai puțin pentru președinte, vicepreședinte și secretarul general al Academiei, se adaugă o indemnizație lunară de hrană în valoare de 347 de lei. În cazul în care salariații dețin și titlul de doctor, mai primesc o indemnizație de 950 de lei lunar pentru acest titlu. 

Zilele acestea, instituțiile din subordinea Academiei Române au fost înștiințate că salariile cercetătorilor vor fi reduse deoarece nu mai sunt fonduri. Newsweek România a arătat că, în conformitate cu precizările făcute de Asociația Ad Astra, demersul Academiei este ilegal, organizația explicând că „multe dintre instituțiile de cercetare ale AR au rezultate remarcabile reflectate în articole publicate în reviste de prestigiu, cărți/monografii publicate în edituri de o inaltă tinută profesională. Surprinzător, Academia Română a expediat recent către toate institutele, centrele și filialele aflate în subordinea sa, Adresa nr 240/22.05.2019 prin care le înștiințează că AR nu are fonduri suficiente pentru plata salariilor în următoarele luni.”            

CITEȘTE ȘI: Academia Română taie salariile cercetătorilor. Președintele Aurel Pop câștigă 2.800 euro pe lună

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te