Șeful ANPC despre cluburile de fițe închise din Mamaia: Ce am descoperit în bucătării a fost șocant

DE Alexandru Pop | 29.07.2020 - 08:36
Fițe la Mamaia/FOTO: finestclubs.com
Fițe la Mamaia/FOTO: finestclubs.com

Condiţiile din bucătăriile cluburilor „de fiţe” trebuie să fie la standarde foarte ridicate, însă, uneori, controalele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului au descoperit lucruri şocante în aceste locuri, a declarat, marţi seara, directorul general al ANPC.

SHARE

Unul dintre patronii liberali prezenţi la eveniment a catalogat drept abuzivă măsura adoptată joia trecută de inspectorii ANPC privind oprirea temporară a activităţii cluburilor Fratelli şi Breeze din Mamaia, argumentând că, pe baza aceloraşi standarde aplicate de ANPC, cherhanalele de pe plaja Corbu „ar trebui arse din temelii”.

În replică, directorul general al ANPC a apărat măsura opririi temporare a activităţii cluburilor Fratelli şi Breeze, argumentând că acest tip de sancţiune este printre cele mai blânde posibile.

„Cele două cluburi la care faceţi referire, eu nu le pronunţ numele, au fost oprite temporar, până la remedierea abaterilor constatate. Este una dintre măsurile de bază şi cele mai mici care pot fi. Există oprirea temporară a prestării de servicii, există de asemenea propuneri pentru suspendarea activităţii până la şase luni, propunere care poate sau nu să fie aplicată printr-o ordonanţă a preşedintelui, există o variantă de suspendare între 6 şi 12 luni, există oprire definitivă, există foarte multe etape. Sigur că aşa, ca incident de presă, a atras atenţia oprirea temporară a prestării de servicii. În câteva ore, abaterile pe care noi le-am constatat la aceste cluburi (au fost remediate – n. r.). Clienţii, deverul de persoane care vin în cluburile de pe litoral, în condiţiile în care există epidemia pe care o cunoaştem cu toţii şi încercăm fiecare dintre noi să ne ferim cât se poate de mult – acolo există o emulaţie de persoane mult, mult peste nişte limite uman acceptate”, a afirmat reprezentantul ANPC.

El a apreciat că cluburile „de fiţe” trebuie să aplice în bucătăriile proprii standarde de calitate foarte ridicate, însă inspectorii ANPC au descoperit multe nereguli la cele două cluburi din Mamaia, ca şi în cluburi din Bucureşti.

„Din perspectiva a ceea ce se întâmplă în spate, în bucătărie, am aşteptarea ca în momentul în care e un club de fiţe şi ceea ce se întâmplă în bucătărie să fie la nişte standarde foarte ridicate. Din nefericire, există situaţii şi aici în Bucureşti şi acolo (pe litoral, n.r.), la cluburile de fiţe, existau produse aflate în afara datei-limită de consum, cu data durabilităţii minimale expirate, existau produse neetichetate, existau produse cu modificări organoleptice, marea majoritate a preparatelor din carne erau congelate, decongelate şi recongelate şi aşa mai departe. În momentul în care se oferă clienţilor, sigur că arată bine, dar ce e în spate trebuie verificat. E foarte simplu să zicem că am mâncat acolo şi e foarte frumos, e foarte bine. Şi eu am mâncat în foarte multe locuri, a fost foarte bine şi după aia, când colegii mei s-au dus acolo, au descoperit anumite lucruri de care cu toţii ne-am şocat şi ni s-a părut că sunt nelalocul lor. Deci, din această perspectivă, abordarea (la Fratelli şi Breeze, n.r.) cred că a fost mai mult decât umană, mai mult decât în ideea de prevenţie şi consiliere şi mai puţin de abuz, aşa cum dumneavoastră aţi pronunţat”, i-a răspuns Anghel antreprenorului liberal.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te