Au fost percheziții acasă la Dan Diaconescu. Poliția și procurorii de la Constanța au descins la locuința din București a omului de afaceri.
Diaconescu va fi dus la Constanța pentru audieri. Sunt sesizate fapte de natură penală comise pe litoral.
Percheziții acasă la Dan Diaconescu. Fostul patron OTV, bănuit iar de fapte penale
„La data de 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au
efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat, de 55 de ani, din municipiul București, într-un dosar în care sunt sesizate fapte de natură penală pe care acesta este bănuit că le-ar fi săvârșit”, conform unui comunicat al IPJ Constanța.
Este vorba despre locuința omului de afaceri Dan Diaconescu
Dan Diaconescu, condamnat pentru șantaj
Dan Diaconescu a fost proprietarul OTV și moderatorul unor emisiuni controversate. În martie 2015, Curtea de Apel a hotărât condamnarea lui Dan Diaconescu la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare pentru șantaj.
Dan Diaconescu a ieșit din închisoare după doi ani și jumătate. Nu mai are dreptul de a lucra în jurnalism până pe 4 martie 2025.
Dan Diaconescu, asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL și realizator de programe la postul de televiziune OTV, a fost deferit justiției pentru două infracțiuni de șantaj.
Potrivit DNA, în perioada mai - septembrie 2009, Dan Diaconescu a exercitat acte repetate de amenințare, atât în mod direct, în cadrul emisiunii de la OTV, cât și indirect, prin intermediul lui Doru Pârv, asupra lui Ion Moț, primar al comunei arădene Zarand, pentru a-l determina să le dea suma totală de 200.000 euro.
Sub presiunea acestor amenințări, primarul Ion Moț i-a remis lui Doru Pârv suma de 30.000 de euro și 42.000 de lei, scopul fiind ca banii să ajungă, în final, la Dan Diaconescu.
De asemenea, procurorii l-au mai acuzat pe Dan Diaconescu că, în cursul lunii aprilie 2005, a exercitat acte repetate de amenințare, atât în mod direct, cât și indirect, prin intermediul lui Mitrus Ghezea, realizatorul emisiunii "Semnal de alarmă", difuzată pe același post de televiziune, asupra omului de afaceri Paul Petru Țârdea, pentru a-l determina să-i dea suma totală de 100.000 euro, din care a primit efectiv 4.500 de euro.