Cu o Rusie tot mai agresivă și imprevizibilă mai multe țări europene au decis să reintroducă sericiul militar obligatoriu. Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a negat însă că o astfel de decizie se va aproba în România.
Suedia a suspendat serviciul militar obligatoriu în 2010, dar l-a reintrodus pe fondul anexării Crimeei de către Rusia, conform dw.com.
Toți tinerii în vârstă de 18 ani trebuie să se înregistreze pentru recrutare, iar ulterior unii dintre ei sunt invitați la o evaluare medicală. De precizat, doar până la zece la sută intră în cele din urmă în serviciu militar, iar recruții sunt doar tineri care își doresc să intre în armată. Sisteme asemănătoare de recrutare există și în Danemarca sau Norvegia.
Serviciul militar, redevine obligatoriu în multe țări UE. Cum e în România? Acuzații de fake news
În fine, Letonia a reintrodus serviciul militar obligatoriu începând de anul trecut, iar din acest an toți bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani sunt înrolați pentru unsprezece luni.
Camille Grand, fost secretar general adjunct al NATO și expert la Consiliul European pentru Relații Externe, a remarcat că Europa a asistat an după an la o reducere a contingentelor militare, deoarece nu se punea problema de trimitere în masă a soldaților într-un conflict, arată Moscowtimes.
„Planificarea apărării NATO în Europa de-a lungul anilor a fost despre: sunteți pregătiți să furnizați 300 de luptători ai forțelor speciale pentru Afganistan?”, a spus Grand.
„Trebuie să fim pregătiți pentru război până în 2029”
Cu excepția Greciei și a Turciei, „am asistat, an de an, la o diminuare a forțelor pe întregul continent”. Camille Grand a mai subliniat că țările europene trebuie să se concentreze pe completarea rândurilor armatelor lor, deoarece sprijinul SUA în această chestiune nu este garantat.
Citește și: Armata României angajează soldați! Sunt mii de posturi libere în toată țara
Cea mai surprinzătoare transformare este în desfășurare în Germania, care de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a avut o aversiune față de militarizare.
Într-o altă premieră de la Războiul Rece, Germania și-a actualizat anul acesta planul în cazul în care ar putea izbucni un conflict în Europa, iar ministrul Apărării Boris Pistorius a prezentat o propunere în iunie pentru un nou serviciu militar voluntar. „Trebuie să fim pregătiți pentru război până în 2029”, a spus el.
Fake news rusesc
Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a vorbit la Antena 3 despre operațiunile masive de dezinformare care se desfășoară în spațiul public, în special pe social media, și care vizează slăbirea încrederii în Armată și în instituțiile statului.
Citește și: Dacă România ar fi atacată, nu ar avea cine s-o apere. De ce nu mai avem militari suficienți?
Între altele se subliniază că „armata va deveni obligatorie”, lucru negat clar de ministrul Tîlvăr. „Din 2007 a fost suspendată obligativitatea, ne bazăm exclusiv pe militari, voluntari în termen. Nu se pune problema obligativității stagiului militar decât așa cum specifică legea, în stări de asediu, de război, de mobilizare. Nici vorbă să trimitem tineri la război în Ucraina”, a mai spus el.