Și Moldova s-a săturat să fie ignorată. Apare „mișcarea pentru dezvoltarea” regiunii

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 15.01.2019 - 15:16

„Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, structură civică regională menită să identifice motivele pentru care Moldova este blocată în subdezvoltare şi să propună soluţii concrete de revigorare, va fi lansată oficial luni.

SHARE

„Moldova este, de mai bine de 100 de ani, un teritoriu marginalizat, mereu pus la coadă. Un teritoriu exploatat electoral, periodic, cu promisiuni niciodată îndeplinite. Suntem opt județe - 4 milioane de oameni - care speră în zadar de la politicieni desemnați de la centru o viziune consolidată pentru acest sfert de țară. Politicile centraliste și-au dovedit cu fiecare ciclu electoral, de 30 de ani încoace, neputința și ineficiența.

Moldova de azi este subdezvoltată economic și fără voce politică pentru că e reprezentată în Capitală de politicieni mediocri și obedienți, care nu s-au solidarizat niciodată pentru a apăra interesele celor 4 milioane de alegători. Politicieni care votează fără greș în conformitate cu linia partidului centralist, nu cu nevoile și cu interesele alegătorilor lor.

Fiecare an înseamnă, pentru acești 4 milioane de alegători, încă un buget de stat în care Moldovei “nu i se alocă bani” pentru drumurile de care are nevoie, pentru spitale, pentru școlile în care să-și educe copiii. Moldova are nevoie prin urmare de o voce clară, articulată, care să-i protejeze și promoveze interesele”, se arată în manifestul noului grup civic. 

Citește și: România s-a săturat de București

„Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” are 21 de fondatori, din toate cele opt județe ale regiunii, persoane cu expertiză și competență profesională în economie, antreprenoriat, ștințe juridice, administrație, istorie sau geografie socială și care vor formula aceste probleme, le vor impune pe agenda națională și vor propune soluții.

„Sunt probleme regionale importante, ce au fost ignorate, sistematic, de generații de politicieni - care sunt răspunzători, din toate punctele de vedere, de subdezvoltarea Moldovei:

  • Lipsa infrastructurii mari, care gâtuie de decenii economia Moldovei, are drept cauză dezinteresul și incompetența politicilor centraliste care repartizează banii și prioritizează proiectele de investiții după o logică fără legătură cu dezvoltarea pe termen lung a unei regiuni esențiale strategic;  
  • Rezultatul acestor politici se traduce prin inechități în alocările bugetare - care adâncesc, sistematic, decalajul dintre Moldova și regiunile cu creștere economică peste media țării; în 2018, de exemplu, Moldova - care înseamnă peste 20 % din suprafața țării - a primit un umilitor 2,3% din bugetul național de investiții al Ministerului Transporturilor;  
  • Regiunea e privită de decenii, în luări publice de poziții, prin lentila unor stereotipii care-o califică drept “primitor universal” de infuzii financiare. Datele arată însă, adesea, altceva: în perioada 2012-2015, de exemplu, regiunea Nord-Est a livrat bugetului central cu 10 miliarde de lei (2,3 miliarde de euro) mai mult decât a primit înapoi prin realocări;
  • Fenomenul migrației forței de muncă - care trage în jos întreaga economie națională - are efecte devastatoare în Moldova: din trei emigranți români, unul este din Moldova; 25% din populația zonei - față de 10%, media națională - contribuie, prin munca lor, la PIB-ul altor țări; 
  • Orașe mari - sau județe întregi, precum Galațiul sau Botoșaniul - sunt condamnate la izolare și declin accelerat pentru că nu-și pot conecta motoarele economice la cele ale regiunii; și n-o pot face pentru că nu există conexiuni de transport adecvate și politici regionale care să le valorifice inteligent resursele, creativitatea, potențialul.

Suntem în secolul XXI și pierdem, ca țară, teren - pentru că nu ne reformăm administrația, nu ne stimulăm potențialul local, nu creăm context regiunilor să performeze”, precizează cei 21 de fondatori, în manifestul mișcării ce va fi lansată luni, la Iași. 

Citește și: DOCUMENT Ce prevede actul de înființare al Alianței Vestului, proiectul a patru orașe românești

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te