Deși s-au iubit foarte mult, artista a fost nevoită să folosească o minciună nevinovată întreaga ei viață pentru a-i face masa mai gustoasă bărbatului. Iată adevărul pe care Sofia Vicoveanca i l-a ascuns toată viața soțului ei.
Secretul pe care i l-a ascuns toată viața
Cântăreața de muzică populară este o bucătăreasă foarte bună și și-a păcălit soțul o viață întreagă când venea vorba despre o anumită ciorbă
"Soţul meu zicea aşa: Mie nu îmi pui smântână! Îmi era milă de el, că ştiam că ciorba lui nu avea gustul la fel de bun ca cea din farfuria mea. Într-o zi ce am făcut? Am pus în toată oala smântână! I-am zis că nu am pus smântână...
E albă de la pătrunjel, păstârnac, ţelină... şi s-a albit..., i-am zis. I-a plăcut şi a mai cerut o porţie. Numai aşa să faci ciorba, de acum!', mi-a spus el.
A plecat dintre noi şi n-a ştiut adevărul. Căci, dacă spui o minciunică, să o păstrezi până te duci! Niciodată nu a ştiut că îi pun smântână în ciorbă", a declarat Sofia Vicoveanca in emisiunea Oanei Turcu.
Soțul artistei, un cunoscut ziarist a murit în urmă cu 22 de ani, iar de atunci artista nu și-a refăcut viața. S-a axat doar pe cariera artistică.
„Pentru că eu m-am dedicat drumurilor cântecului, nu știu cine ar mai avea puterea și atâta înțelegere, că pretendenți au fost, dar nu le-am dat nicio speranță.
Nu îmi mai găsesc un om atât de înțelegător și alături de mine, nu am spus ca și citat acolo 'își lăsa umărul ca să-mi pun sufletul să plângă, știa să mă ajute și să mă sfătuiască”, a spus Sofia Vicoveanca despre soțul său.
Citește și: Ne-au făcut să râdem, dar cei patru „milițienii” din Brigada Diverse au avut un destin tragic
Anii grei ai războiului i-au marcat viața
Sofia Vicoveanca, una din cele mai iubite artiste din România rememorează cu durere primii ani ai vieții petrecuți în timpul războiului.
S-a născut la 23 septembrie 1941, în Toporăuţi (Toporuica de astăzi), localitate aflată lângă Cernăuţi, în Ucraina.
„Tatăl meu nu mai credeam că mai trăiește. Eu am văzut lumina zilei dincolo de sârma ghimpată. Când m-am refugiat de la Toporăuți la o mătușă, am lăsat totul în urmă și am început de la zero, neavând nimic, chiar dacă tatăl meu avea înainte o situație foarte bună – avea un nonstop în casă, animale, pământ.
Eu așa am crescut și de aceea vorbesc cu grijă. Ne-am refugiat la Vicovu de Sus - Bivolărie, unde am făcut primele clase, iar tatăl meu, când s-a întors din prizonierat, m-a găsit școlăriță”, povestea pentru adevarul.ro
Tatăl său a petrecut șase ani în lagăr
Sofia avea doar 3 ani când tatăl ei a fost dus în lagăr (în 1944). A fost nevoită să învețe să țeasă covoare, să mulgă vaca, tot rostul gospodăriei. Așa a pregătit-o mama pentru viață, să știe de toate. Când tatăl ei a revenit din lagăr, avea deja 9 ani.
Am venit de la școală și am gasit un militar în casă care mi-a zis ‘hai la tata’. Am căutat în ochii mamei și ea mi-a confirmat. Eu, pe frații mei, numai că nu i-am alăptat, în rest am avut grijă totală de ei. Aveam 12 ani și mergeam la prășit ca să câștig niște bani, să-mi iau bumbac pentru haine”, a spus artista.
Artista spune că melodiile de mai târziu își au originea în cântecele de la clăci, șezătorile, nunțile, înmormântările la care a fost în copilărie. S-a format în cadrul Ansamblului „Ciprian Porumbescu“ din Suceava, apoi a plecat la Botoșani câțiva ani și de acolo drumurile și cântecele au purtat-o peste tot.
Cenzura a redus-o la tăcere
„Când era impusă cenzura, eram obligați să respectăm zona pe care o reprezentam – în cazul meu, Bucovina. Cenzura era până la radio și televiziune. Trebuia să ne compunem repertoriul din zona respectivă, să nu ne influențeze Botoșaniul, Iașiul, Bacăul și alte zona apropiate.
Eu am cules foarte mult în acea perioadă de la oameni în vârstă, bunicii pe care îi găseam, și am scos la lumină tot ce a fost mai luminos și cum se cerea în acele vremuri. Nu am aruncat casetele respective, iar în perioada de pandemie, reascultându-le, am realizat 12 cântece noi. Nu îmi fac planuri, Cel de Sus le face, am și o vârstă, dar încă cânt pe bune, nu fac playback.
Citește și: 13 ani fără Jean Constantin. Hamal în port, fără studii de actorie, își găsește dragostea la 50 ani
Ascultând casetele, am redescoperit lucruri și mi-am zis că aceste lucruri trebuie scoase în lume – melodii care nu sunt de găsit. Eu cred că aici este mâna lui Dumnezeu, care are grijă de fiecare”, a spus pentru aceeași sursă.
Cum se menține la 82 de ani
„Eu am 82 de ani, stau la etajul 2 și nu am lift. Când plec de acasă, pe teren sau la piață, îmi aduc aminte că am jucat și în filme și îmi închipui că în fața mea este un cameraman. El îmi spune să mă uit la el când urc și când cobor.
Într-o zi, când coboram, am început să zâmbesc la cameramanul imaginar. Dacă faceți treaba asta câteva zile o să ajungeți să mergeți drepte și să vă intre în reflex această metodă. Veți fi și mai frumoase”, potrivit sursei citate.
