Medic de la Sf. Pantelimon: Pacienții sunt plimbați prin spital. Echipamentele sunt insuficiente

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 07.04.2020 - 23:58

Un medic de la Spitalul Sf. Pantelimon din București acuză, într-o declarație pentru Europa FM, o serie de nereguli în modul de interacțiune cu pacienții, subliniind că aceștia sunt plimbați prin spital cât timp se așteaptă rezultatul testului.

SHARE

“De câteva ori, a fost luat un pacient din UPU, căruia i s-a luat testul din UPU, și a fost trimis la Terapie Intensivă, unde se aștepta confirmarea sau infirmarea testului. Nu putem să plimbăm pacienții în spital și să-i trecem pe la ATI, acolo unde pacienții nu sunt infectați. În mod normal, trebuia făcută o izolare cât mai aproape de Camera de Gardă”, a declarat unul dintre medicii spitalului, fără a-și dezvălui însă identitatea.

Mai mult, medicilor li s-a spus să nu folosească echipamente de protecție decât dacă au de-a face cu un suspect sau un caz confirmat.

“Având în vedere transmiterea comunitară a virusului, noi trebuie să fim protejați în permanență, nu după ce este confirmat un pacient. Echipamentele sunt în număr insuficient, dar ni s-a spus clar să nu le folosim decât dacă avem un caz confirmat”, mai spune medicul intervievat.

“Nu avem bonete, nu avem măști, nu avem halate de unică folosință. Eu am un halat pe care-l țin în dulap, să-l folosesc dacă avem un caz confirmat. Sunt două-trei combinezoane la Camera de Gardă”, s-a mai plâns acesta.

Citește integral și ascultă audio pe europafm.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te