Liderul social-democraților a fost întrebat joi dacă îi va îndemna pe colegii săi de partid, care au spus că nu merg la referendum, să se ducă la vot, și a spus că nu vrea să mai vorbească despre acest subiect.
„SRI a făcut sesizare la Parchetul General că eu am de gând să boicotez lumea să meargă la referendum, ca să mai îmi facă un dosar penal. Eu despre referendum nu mai vreau să vorbesc absolut nimic. Când am îndemnat lumea să vină la vot, în 2012, m-au condamnat ăștia. În lege scrie că dacă împiedici în orice formă, boicotezi, împiedici lumea să vină la referendum este infracțiune. Nu s-a sesizat nimeni că la referendumul cu familia USR și nu numai au boicotat și au îndemnat lumea să nu vină la vot. Fiecare om să meargă și să voteze așa cum îi dictează conștiința și să hotărasca el dacă votează sau nu, nu să mă întrebe pe mine.” a susținut Dragnea la Dăbuleni, în județul Dolj, potrivit G4media.
Recent, Liviu Dragnea a mai reclamat că la DIICOT ar exista o plângere despre o presupusă tentativă de asasinare a sa, însă reprezentanții Direcției au negat existența unei astfel de lucrări.