Propunerea lui Trump pentru pacea în Ucraina. Putin devine stăpân pe ce teritoriu vrea din Europa

DE Daniel Toșa | Actualizat: 23.04.2025 - 11:41
Propunerea lui Trump pentru pacea în Ucraina. Putin devine stăpân pe ce teritoriu vrea din Europa - Foto: Profimedia images
Propunerea lui Trump pentru pacea în Ucraina. Putin devine stăpân pe ce teritoriu vrea din Europa - Foto: Profimedia images

Administrația americană condusă de Donald Trump a prezentat săptămâna trecută, la Paris, ceea ce surse citate de Axios numesc „oferta finală” a SUA pentru Ucraina.

SHARE

Donald Trump pare că este de acord cu toate cerințele dictatorului de la Kremlin, Vladimir Putin pentru a face „pace în Ucraina”. Doar că această propunere de pace este una devastatoare pentru Kiev.

Propunerea finală a lui Trump pentru „pacea” în Ucraina. Putin devine stăpân pe ce teritoriu vrea 

Documentul, redactat pe o singură pagină, ar urma să constituie baza unui acord de încetare a războiului cu Rusia, însă propunerile formulate ar însemna, de facto, dizolvarea suveranității ucrainene asupra unor regiuni-cheie și recunoașterea anexării Crimeei de către Federația Rusă.

În cazul în care acest scenariu ar deveni realitate, practic Trump ar legitima ocupația rusească și i-ar da dictatorului de la Kremlin „undă verde” pentru noi invazii în Europa.

Documentul a fost calificat drept pro-rus de către oficiali ucraineni, care susțin că planul „clarifică ce câștigă Rusia, dar lasă în ceață ce ar primi Ucraina”.

Ce presupune oferta SUA: o „pace a învinsului” pentru Ucraina

Propunerea finală a lui Trump pentru pacea în Ucraina presupune de facto recunoașterea oficială a anexării Crimeei de către Rusia.

Mai mult, Ucraina și Occidentul să accepte ocupația rusească în regiunile Luhansk, Donețk, Herson și Zaporojie.

De asemenea, Putin va primi garanția că Ucraina nu va adera niciodată la NATO, dar i se permite eventuală aderare la UE.

Propunerea lui Trump implică și ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei din 2014 până în prezent și cooperare economică extinsă între Rusia și SUA, în special în energie și industrie.

Ucraina ar primi garanții vagi și concesii simbolice

În schimbul „păcii” Ucraina ar beneficia de o forță de menținere a păcii, formată din trupe europene și non-europene – fără implicarea explicită a SUA.

De asemenea, retragerea rusă dintr-o mică zonă a regiunii Harkov. Drept de trecere pe râul Nipru, aflat de-a lungul liniei frontului din sud.

Ucraina ar mai primi și eventuale promisiuni de ajutor pentru reconstrucție – fără detalii privind sursa finanțării, iar centrala nucleară de la Zaporojie și mineralele ucrainene ar intra sub control american.

Planul prevede ca centrala nucleară de la Zaporojie să fie recunoscută ca teritoriu ucrainean, dar să fie administrată de SUA, care ar furniza energie și Ucrainei, și Rusiei. În plus, Trump ar urma să semneze un acord economic privind mineralele ucrainene, joi.

„Oferta” vine după o întâlnire de patru ore între Steve Witkoff, emisarul lui Trump, și Vladimir Putin, iar la scurt timp, președintele rus s-a declarat deschis înghețării conflictului de-a lungul actualei linii a frontului – un indiciu că planul ar fi fost negociat în prealabil cu Kremlinul.

Reacția Ucrainei: „Nu vom accepta juridic ocupația Crimeei”

Președintele Volodimir Zelenski a respins ferm propunerea americană.

„Ucraina nu va accepta juridic ocupația Crimeei. Nu avem nimic de discutat în această privință. Este împotriva constituției noastre”, a declarat Zelenski.

Surse apropiate de guvernul ucrainean spun că Kievul ia în calcul un armistițiu de 30 de zile, dar nu planul propus de administrația Trump.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te