Stocuri de cărbune şi gaze mai sunt până luni, iar marţi ar putea să fie întrerupt agentul termic. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât principalele spitale, inclusiv cele din prima linie COVID-19, sunt conectate la sistemul centralizat de încălzire.
La solicitarea Primăriei Timişoara, Instituţia Prefectului a cerut Guvernului sprijin, iar primarul Dominic Fritz spune că numai în acest an s-au plătit, pentru Colterm, 82 milioane de lei.
”Vineri după-amiază a avut loc o videoconferinţă cu prefecţii susţinută de domnul Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, având ca temă pregătirea sezonului de iarnă 2020-2021. In cadrul videoconferinţei s-a pus în discuţie situaţia alimentării cu încălzire şi apă caldă din localităţile care au sisteme centralizate de alimentare cu energie termică. In ceea ce priveşte municipiul Timişoara, conform datelor Colterm, există stocuri de cărbune şi gaze doar până luni, iar furnizorii nu vor să livreze decât cu plata în avans, din cauza datoriilor companiei”, a anunţat Prefectura Timiş, într-un comunicat de presă.
Prefectura a solicitat Guvernului României sprijinul, iar la nivelul judeţului Timiş a fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
”Instituţia Prefectului a transmis vineri un proiect de hotărâre de Guvern, la solicitarea Primăriei municipiului Timişoara, pentru a se atribui sume din fondul de rezervă al Guvernului pentru sprijinirea Colterm, astfel încât să nu se ajungă la sistarea alimentării cu agent termic la nivelul Timişoarei. Totodată, la solicitarea ministrului Afacerilor Interne, domnul Marcel Vela, prefectul Liliana Oneţ a convocat astăzi Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru a se identifica o soluţie, astfel încât timişorenii să nu rămână de marţi fără încălzire şi apă caldă. Viceprimarul Timişoarei, domnul Ruben Laţcău, a afirmat că s-au plătit o parte din datorii către Complexul Energetic Oltenia pentru a se continua alimentarea cu cărbune, fiind în curs se contractare încă doi furnizori care să aprovizioneze Colterm cu cărbune”, se mai arată în comunicat.
Prefectul Liliana Oneţ a discutat şi cu ministrul Economiei pe această temă.
”Totodată, prefectul Liliana Oneţ a anunţat că, în această dimineaţă, a avut o discuţie cu domnul Virgil Popescu, ministrul Economiei, pentru a se găsi o soluţie de sprijinire a Colterm. Ministrul Economiei purtat o discuţie cu reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia care au acceptat să sprijine, în continuare, Colterm, dar cu condiţia plăţii sumelor eşalonate în continuare. Problema cea mai mare este la aprovizionarea cu gaze, având în vedere faptul că furnizorul acceptă livrarea doar cu plata în avans. Prefectul judeţului Timiş a rugat conducerea Primăriei municipiului Timişoara să continue discuţiile cu E.ON Gaz, în încercarea de a se găsi o soluţie pentru furnizarea în continuare de gaze către Colterm”, se mai arată în comunicat.
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a transmis şi el un mesaj pe pagina sa de Facebook în care a arătat că ”trebuie să trecem iarna fără întreruperi de căldură şi apă caldă”, mai ales că ar avea de suferit 50.000 de familii de timişoreni, dar şi spitalele din prima linie COVID-19.
”Trebuie să trecem iarna fără întreruperi de căldură şi apă caldă. De aceea am cerut şi sprijinul Guvernului, în urmă cu trei săptămâni, pentru Colterm, deocamdată fără răspuns. Am reluat discuţiile la Bucureşti în contextul negocierilor pentru noul guvern, la care particip, în acest weekend. Îi mulţumesc doamnei Prefect că a transmis şi dânsa cererea noastră pentru bani din fondul de rezervă al Guvernului pentru Colterm. Sunteţi 50.000 dintre voi conectaţi la Colterm şi aproape toate instituţiile din oraş, inclusiv spitalele din prima linie COVID-19. Alţii nu sunt clienţi, dar o bună parte din contribuţiile lor la buget local se duc spre compania locală de termoficare”, a transmis Dominic Fritz.
Edilul a adăugat că doar anul acesta Primăria Timişoara a plătit 82 milioane de lei pentru societatea de termoficare.
”Nu mi-am dorit să aduc în discuţie ˝greaua moştenire˝. Realitatea este că, din prima zi de Primărie am plătit mai bine de 10% din încasări către Colterm pentru plata unor datorii uriaşe, penalităţi, facturi la zi ori în avans pentru gaz şi cărbune. Totul ca să nu se oprească căldură şi apă caldă. Doar anul acesta Primăria Timişoara a plătit 82 milioane lei pentru Colterm. Dotările şi echipamentele pentru spitalele timişorene ne-au costat 35 de milioane de lei în 2020. Cu 82 de milioane de lei am fi putut dubla volumul de achiziţii de dotări şi echipamente pentru spitale. Sau am fi putut construi o sală polivalentă cu 5000 de locuri. Sau 20 000 metri pătraţi de locuinţe pentru Timişoara. Puteam moderniza complet fie Josefin, fie Fabric, zona istorică. Dar nu vom putea folosi aceşti bani pentru comunitate nici în 2021, din cauza datoriilor istorice ale Colterm”, a mai scris Fritz.
Dominic Fritz a mai precizat, în mesajul său, că a discutat cu reprezentanţi ai Băncii Mondiale, cu furnizorii şi creditorii Colterm, cu reprezentanţii ANAF, pentru a găsi soluţii pentru redresarea Colterm.
”Adevărul este că gaura neagră Colterm a fost lăsat să crească de mult prea mult timp. Această situaţie nu mai poate continua. Am început discuţii, care se află într-un stadiu avansat, cu Banca Mondială, cu furnizorii şi creditorii Colterm, cu ANAF şi cu mai mulţi specialişti financiari pentru redresarea companiei, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung. Avem soluţii şi ele pot fi puse în aplicare dacă există bună-credinţă la Guvern şi în rândul consilierilor locali ai Timişoarei, care sunt şi membri în Adunarea Generală a Colterm. Bună-credinţă şi capacitatea de a privi o problemă nu din perspectiva partidului, ci a interesului public. Politizarea problemei Colterm nu face decât rău timişorenilor”, a mai transmis Dominic Fritz.