Pe site-ul touroperator-ului este afișat un anunț potrivit căruia touroperatorul își suspendă activitatea temporar. Compania își anunță clienții care aveau cumpărate sejururi în acestă perioadă că își pot reprograma vacanțele în septembrie sau chiar în 2022, informează HotNews.ro.
”Din cauza măsurilor restrictive de acordare a licențelor în ceea ce privește piețele est-europene de peste un an, compania Mouzenidis Travel Grecia anunță că temporar, pentru perioada 18 iunie 2021 și până la 26 iunie 2021, nu își va furniza serviciile pentru pachetele și programele turistice rezervate destinației Grecia. Compania va reveni cu noi anunțuri despre reorganizarea programului său operațional pentru sezonul de vară curent.
Întotdeauna în deplină loialitate față de clienții noștrii (...), oferim transferul rezervărilor menționate în perioada de mai sus pentru perioada de după 1 septembrie sau pentru sezonul de vară următor, cu același preț și servicii aditionale”, scrie pe site-ul companiei.
Biroul din România al Mouzenidis Travel Greece are sediul în Cluj. Un reprezentant al acestuia a declarat pentru HotNews.ro că biroul nu face parte, de fapt, din grupul elen Mouzenidis, și are doar contract de consultanță cu acesta.
Joi, la 11.40, biroul din România a fost anunțat de către partenerul elen despre suspendarea serviciilor, aceștia anunțand că vor reveni cu informații.
Vineri, urma să plece în Grecia un charter cu turiști români care au plătit sejururi prin companie, dar biroul din Cluj i-a anunțat despre suspendarea operațiunilor.
Vineri, biroul din Cluj a renunțat la contractul cu firma elenă, a mai precizat sursa citată.
Citește mai mult pe HotNews.ro