Am scris mai multe articole, în ultimele săptămâni, despre războiul pe care Rusia l-a declanșat împotriva Ucrainei. Am încercat să fac analize, nu predicții.
Am fost, ca atâția alții cred, surprins nu o dată de evoluția evenimentelor. Ucrainenii s-au apărat eroic, dar acum rușii lansează atac după atac și e greu de spus în ce parte se înclină balanța.
M-am întrebat și eu dacă Putin e nebun; or, în momentul de față constatăm că nebunia a cuprins toată conducerea statului, s-a răspândit printre cadrele militare, printre oamenii din mass-media etc.
Căci e pură nebunie să ameninți cu bomba nucleară, să te lauzi cu rachete care pot distruge orașe mari sau chiar țări, să imaginezi cum Marea Britanie va fi înghițită de ape după ce va fi lovită de o armă sofisticată ș.a.m.d. Scenarii halucinante sunt construite cu o sinistră inconștiență.
Chiar dacă admitem că e aici și intenția de a-i intimida pe adversari, acest delir nu devine mai puțin neliniștitor.
Astfel de amenințări erau curente pe vremea Uniunii Sovietice: capitaliștii – etichetați drept „ațâțători la război“ – trebuiau striviți, zdrobiți, Occidentul era înfierat drept dușmanul de moarte al „lagărului păcii“, era întreținută – cu o consecvență iresponsabilă – teama de un nou război mondial.
Vreme de multe decenii, Rusia sovietică a practicat această retorică agresivă, pozând în același timp în apărătoare a păcii („URSS, bastionul păcii e“, cum suna o lozincă din anii ’50).
Să mai spun că scenariul se repetă astăzi aidoma, că Moscova pretinde că este încolțită de NATO, că armata rusă aduce pacea în Ucraina și că, de fapt, ucrainenii au atacat Rusia, nu invers?
Cu cât minciunile Kremlinului sunt mai grosolane, cu atât ele au șanse mai mari să-i păcălească pe naivi și pe cei lipsiți de discernământ.
Kremlinofilia (reiau termenul folosit de Françoise Thom) e o maladie răspândită, cu simptome ușor de detectat, dar a cărei eradicare ridică probleme serioase.
Ea este practic întotdeauna asociată cu un antiamericanism virulent, ceea ce face imposibilă discuția cu un kremlinofil: tu îi vorbești de atrocitățile săvârșite de ruși, el îți amintește de exacțiunile comise de americani, tu te declari scandalizat de minciunile rușilor, el ține să-ți demonstreze că liderii occidentali n-au fost mai prejos.
Acest tip de raționament este profund vicios și el conduce la echivalări absurde, care pretind, spre exemplu, că sistemul capitalist este la fel de odios și de criminal ca sistemul comunist.
Asta, bineînțeles, spre bucuria nostalgicilor și a tuturor celor care nu dau doi bani pe ideea de libertate.
Rețelele de socializare au devenit un teritoriu privilegiat atât pentru răspândirea informațiilor false cât și pentru diseminarea propagandei pro-Kremlin.
Pe acest teritoriu își dau mâna prostia și ticăloșia, într-o combinație în cel mai înalt grad toxică.
De deznodământul războiului din Ucraina este legată soarta întregii lumi democratice.
E vital ca ajutoarele militare (capitol la care România strălucește prin absență) să ajungă la timp și ca înaintarea rușilor să fie stopată.
Suntem martorii unei tragedii înspăimântătoare – orașe rase de pe fața pământului, blocuri retezate și încă fumegânde, morți aruncați în gropi comune, plus exodul disperat a milioane de ucraineni.
E un coșmar care trebuie să ia sfârșit.
Alexandru Călinescu este istoric literar, critic literar și publicist român. Este profesor de literatură franceză la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi
Vladimir Tismăneanu - Neo-bolșevismul de extremă dreaptă
Dragoș Paul Aligică - Războiul a creat o nouă realitate economică și geopolitică pentru România
Adrian Papahagi - Propaganda putinistă: ghid de deconstrucție
Cătălin Avramescu - Crima ca instrument de guvernare
Mircea Mihăieș - Altoiuri și altoiri
