Un român de 37 de ani a murit duminică, 11 februarie, în Spania, după un accident bizar, despre care polițiștii iberici au spus că este extrem de rar, scrie Rotalianul.
Bărbatul conducea un Citroen C3 spre aeroportul din Palma, iar la un moment dat a lovit câteva mașini parcate. Incidentul nu trebuia să fie în niciun caz unul grav, întrucât impactul a fost ușor, iar pagubele neglijabile.
Citeşte şi: Accident pe tronsonul nedeschis al autostrăzii A3: Patru răniți după impactul dintre 3 autovehicule
Totuși, airbagul mașinii conduse de român s-a declanșat, iar o bucată metalică din structura acestuia i-a secționat jugulara, provocându-i o hemoragie care l-a ucis în câteva clipe.
Potrivit Gărzii Civile de Trafic, incidentul rutier nu ar fi trebuit să aibă consecințe atât de grave, oamenii legii subliniind că decesul a fost cauza de un defect neobișnuit al airbagului din mașina condusă de șoferul român.
„A fost un accident obișnuit, cum avem patru sau cinci în fiecare zi, dar așa ceva să se întâmple din cauza airbagului vedem extrem de rar”, a declarat un polițist.
Autoritățile așteaptă rezultatele unei inspecții tehnice pentru a determina defectul exact al airbagului, care a provocat desprinderea fragmentului metalic.
Interesant este că RAPEX, sistemul de alertă rapidă al Uniunii Europene pentru produsele nealimentare, a avertizat în octombrie 2021 despre posibile defecțiuni ale airbagurilor pentru vehiculele Citroen C3 și C4.
Citeşte şi: FOTO Accident înfiorător, pe „Autostrada Ford”. Șofer începător, ceață, mâzgă, 183 km/h
Conform Organizației Consumatorilor și Utilizatorilor (OCU), a fost identificată o defecțiune la dispozitivul de umflare a airbagurilor pentru mai multe modele de mașini, inclusiv Citroen C3 și C4, precum și modelele DS3, DS4 și DS5, care ar putea cauza răniri ocupanților din cauza nerespectării cerințelor de reglementare stabilite pentru omologare.