Trenul IRN 472, Bucureşti-Budapesta, care a plecat la ora 18.15 din București, stă de aproximativ o oră în câmp, în apropiere de Buftea și Peris. Oamenii au cerut ajutor la 112 din cauza caniculei.
Un tren internaţional s-a blocat în câmp, aproape de București. Oamenii stau de o oră în pustietate
UPDATE 21.00: Locomotiva de ajutor a ajuns. Oamenilor li s-a adus şi apă.
Ştirea iniţială: Este vorba despre o situație de urgență în apropiere de Capitală. La câțiva kilometri, în județul Dâmbovița, un tren s-a defectat și s-a oprit brusc în câmp, în zona localității Dârza.
Trenul plin cu călători nu mai are aer condiționat. Este foarte, foarte cald afară. Stă de ceva vreme acolo pentru că deja foarte mulți oameni au apucat să sune la 112 și să ceară intervenția ambulanțelor, pentru că nimeni nu a luat nicio măsură până acum. Nu au venit mașini care să le aducă apă sau care să evacueze acel tren.
În ultima vreme a fost foarte cald afară, sunt întârzieri foarte multe de trenuri, atât în Gara de Nord, cât și în alte stații și au existat foarte mari probleme pe calea ferată.
Sunt foarte multe apelurile venite în acest moment pe 112 pentru situaţii din tren, sunt persoane deshidratate.
Din informațiile pe care le avem, în scurt timp ar sosi o altă locomotivă care să preia vagoanele cu călători. A ajuns deja o ambulanță la fața locului.