Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat pe 27 iunie o investigație la operatorul UNICREDIT BANK S.A. și a constatat că acesta a încălcat prevederile art. 25 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).
Unicredit a fost, astfel, sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 613.912 lei, echivalentul în euro al sumei de 130.000 euro.
Sancțiunea a fost aplicată ca urmare a neaplicării măsurilor tehnice şi organizatorice adecvate, atât în momentul stabilirii mijloacelor de prelucrare, cât şi în cel al prelucrării în sine, destinate să pună în aplicare în mod eficient principiile de protecție a datelor, precum reducerea la minimum a datelor, şi să integreze garanțiile necesare în cadrul prelucrării, pentru a îndeplini cerințele RGPD şi a proteja drepturile persoanelor vizate.
„Aceasta a condus la dezvăluirea în documentele ce conţin detaliile tranzacţiilor şi care sunt puse on-line la dispoziţia clienţilor beneficiari ai plăţilor, a datelor privind CNP-ul și adresa plătitorului (pentru situaţiile în care plătitorul efectua tranzacţia dintr-un cont deschis la o alta instituţie de credit - tranzacţii externe şi depuneri la casierie), respectiv a datelor privind adresa plătitorului (pentru situaţiile în care plătitorul efectua tranzacţia dintr-un cont deschis la UNICREDIT BANK SA - tranzacţii interne), pentru un număr de 337.042 persoane vizate, în perioada 25 mai 2018 – 10.12.2018”, reiese din informațiile emise de ANSPDCP, potrivit Hotnews.