Dacă un candidat are venituri și nu depune bilanțul cu privire la raportul între venituri și cheltuieli, sancțiunea este invalidarea mandatului, a declarat președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, joi, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai.
Victoria lui Călin Georgescu ar putea fi invalidată. Greblă: Am sesizat organele de urmărire penală
Șeful AEP spune că „doi dintre competitorii politici nu au declarat la Autoritatea Electorală nicio sumă de bani pe care ar fi obținut-o ca venit, sau pe care ar fi cheltuit-o în campania electorală”.
Oficialul a făcut câteva precizări în contextul afișelor cu Călin Georgescu, candidat care a declarat zero cheltuieli în campanie.
„Am sesizat imediat ce am intrat în posesia lor, sunt mai multe afișe în câteva orașe ale țării. Imediat ce am primit aceste fotografii, am sesizat organele de urmărire penală să identifice imprimeria la care au fost realizate, sumele care s-au plătit și cine a plătit aceste afișe, pentru că ele nu au semnul de identificare, codul de identificare al mandatarului financiar al respectivului candidat”, a continuat Toni Greblă.
Continuarea, pe B1TV.