Filmuleţul a fost realizat la sfârşitul săptămânii trecute şi postat, luni, pe TikTok, chiar de unul dintre "pescari". În comentarii acesta explică faptul că a pescuit cu piept de pui şi își anunţă un prieten interesat să participe la o nouă partidă că se va întoarce în zonă şi în zilele următoare.
Acelaşi tânăr s-a lăudat, apoi, şi pe Facebook, făcând publice fotografii din timpul unei partide de pescuit, dar şi în timp ce prăjea crustaceele pe grătar.
"Din înregistrare se vede că este vorba despre raci de ponoare, care sunt crustacee protejate. Vom face verificări şi vom înainta Poliţiei Bihor o sesizare penală împotriva autorilor", a declarat, pentru Bihoreanul, şeful Gărzii de Mediu Bihor, Sever Şerbănescu.
Potrivit sursei citate, racul de ponoare este specie protejată prin Directiva Habitate a Uniunii Europene, dar și prin alte convenții internaționale la care România a aderat. Capturarea acestuia constituie infracţiune, pedepsită cu închisoare între 3 luni şi 1 an sau cu amendă penală.
Imaginile cu care s-au lăudat tinerii pe TikTok le puteți vedea aici.