Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,83 %
Marcel Ciolacu 19,27 %
99,56 %
Elena Lasconi 19,08 %
George Simion 13,89 %
Click aici pentru rezultate complete

VIDEO Ce taxe și impozite trebuie să plătești dacă ai panouri fotovoltaice

DE Mihai Duță | Actualizat: 24.04.2023 - 17:58

Consultantul fiscal Mădălina Ion a explicat ce taxe și impozite trebuie să plătească prosumatorii către statul român în funcție de puterea pe care o produc.

SHARE

Expertul fiscal Mădălina Ion, fondator Finance Community, a explicat la Newsweek Report care sunt categoriile de prosumatori care trebuie să plătească taxe și impozite, dar și cum își pot amortiza aceștia investiția.

Newsweek România: Nu cred că toți cei care și au montat aceste panouri fotovoltaice acasă știu că trebuie să și plătească niște taxe și impozite către statul român. Poți să ne explici despre ce este vorba? 

Mădălina Ion:  Ca să ajungi să plătești impozit pe venit și contribuții sociale, trebuie să ai o centrală cu o putere instalată de peste 27 de kilowați. Înțeleg că o unitate medie are o putere de 3 kilowați, dar nu vreau să intru în detalii tehnice.

Dacă ești în această categorie în care ai o putere instalată peste această limita de 27 de kilowați, tu dai înapoi energie electrică, deocamdată doar în sistem. Ii dai furnizorului tău. Furnizorul, până la un anumit nivel, înțeleg că îți compensează energia pe care ai primit-o de la el si ar trebui să i-o plătești.

După un anumit nivel, după o anumită putere, îți plătește și bani. Important este că trebuie să știi că și atunci când îți compensează energia, tu obții un venit și, conform Codului Fiscal, venitul pe care îl primești este valoarea energiei compensate.

Dacă primești acel venit se consideră ca esti un câștigător de venit independent. Trebuie să te înregistrezi și la Registrul Comerțului.

Pe lângă tot dosarul pe care trebuie să îl facă acești prosumatori ca să devină prosumatori, conform A.N.R.E., trebuie să se și înregistreze și fiscal, trebuie să își declare veniturile estimate pe baza puterii centralei și vor trebui să plătească impozite și contribuții sociale.

Veniturile lor sunt valoarea energiei compensate plus, eventual, valoarea financiară pe care o primesc. Am înțeles că primesc niște bani în funcție de prețul din ziua următoare al energiei electrice, deci după un calcul pe care cred că doar furnizorul îl știe.

Prosumatorul își adună toate veniturile acestea. Presupunând că acesta are un cont la bancă, va trebui să ia îm considerare toate veniturile primite in acel cont.

Poate ca prosumatorii nu primesc sponsorizări sau donații, dar daca primesc (in cadrul activitatii lor de prosumatori) si alte venituri decat cele de la furnizorul de energie, vor trebui sa considere toate aceste venituri, ca venituri ale activității independente.

 Mai puțin, bineînțeles, contribuțiile pe care și le fac ei înșiși în activitatea independentă (de tipul sumelor, din economiile personale, folosite pentru a cumpăra și instala centrala).

Ce cheltuieli poti fi deduse?

Partea bună e că au voie și să deducă niște cheltuieli. Legea spune că dacă fac o cheltuială pe care pot să o justific, o realizez efectiv (la persoane fizice independente vorbim de bani plătiți) și este realizată în scopul activității mele independente, atunci pot să o deduc.

Prin urmare aceste persoane pot să deducă tot ce cheltuiesc ca să facă să funcționeze acea centrala. Pot deduce sumele cheltuite pentru eventualele reparații, etc.

Aici poate că trebuie să subliniez faptul că pot să le deducă dar trebuie să fie atenți că, dacă am făcut centrala furnizează curent atât pentru consumul casnic cat și pentru a fi livrat isn sistem, pot deduce cheltuielile doar in proporția energiei furnizate în sistem.

De exemplu, pot să amortizez fiscal centrala, conform legii amortizării si acel procent din amortizare (corespunzător energiei livrate in sistem) este o cheltuială deductibilă care se scade din venitul obținut.

Dar mare atenție ! În procentul în care centrala e folosită pentru activitatea producătoare de venit. Dacă eu folosesc centrala 80% pentru consumul casnic și 20% ca să livrez energie, pot deduce doar 20% din amortizarea anuală.

Deci voi avea venituri impozabile și va trebui să țin un registru de evidență al acestor venituri.

Voi avea cheltuieli deductibile și dacă vreau să le deduc, trebuie să le documentez și să țin un registru de evidență al acestor cheltuieli. E un caiet. Nimeni nu spune că trebuie să fie ceva standardizat.

Dar trebuie să țin evidența lor și va trebui să îmi depun declarația unică pentru venitul realizat.

Trebuie să o depun în fiecare an până pe 25 mai anul următor. Trebuie să mă înregistrez, după cum am zis, în 30 de zile de la data la care devin prosumator și să-mi estimez venitul pe care o să îl realizez pana la sfârșitul anului.

Apoi, până pe 25 mai anul următor voi plăti impozit pe venitul realizat, contribuția pentru pensie (CAS) și contribuția pentru sănătate (CASS).

Am mai vorbit : pentru anul 2022 mă uitam la venitul realizat și îl comparam cu 12 salarii minime (la nivelul anului 2022 era 30.600 lei). Dacă aveam un venit mai mare, plăteam contribuții sociale obligatorii. Dacă nu, nu. 

Din 2023 pragul este de 6 salarii minime. Pentru 2023 asta înseamnă 18.000 de lei. Dacă venitul meu realizat net este peste 18.000 de lei, plătesc contribuția pentru sănătate 1800 de lei.

Dacă venitul realizat este peste 36.000 de lei (deci peste 12 salarii minime) voi plăti contribuția pentru sănătate 3.600 de lei si plătesc și contribuția pentru pensie de 9.000 de lei (25% din 12 salarii minime). Iar dacă venitul meu depășește 24 de salarii minime (72.000 de lei), ei vor plăti CASS-ul la 24 de salarii minime, deci 7.200 de lei și contribuția pentru pensie (CAS-ul), 25% din 24 de salarii minime.

Asta înseamnă 18.000 lei. Deci, vor avea ceva de plătit! Acum să aibă și veniturile astea atât de mari, pentru că prețul pe care îl primesc este destul de mic. 

Dar are cine să aplice toate prevederile astea?  

Acum ANRE si ANAF ar trebui să fie în strânsă legătură. Și eu cred că ei fac schimb de informații între ei cu privire la cine are putere instalată peste acest 27 de kilowați, că obții o autorizație, deci nu, nu poți să ai puterea instalată peste 27 de kilowați și să nu te autorizezi. Și să nu te declari și la ANAF

Deci cumva informațiile există. E greu să păcălești.

Trebuie să vezi care este energia produsă de tine și în ce măsură depășești pragul pentru plata contribuțiilor sociale, pentru că impozitul pe venit îl plătești indiferent de venit.

Ceea ce aș vrea eu să îi sfătuim pe oameni este să țină o evidență a cheltuielilor.

Dacă tot trebuie să țina evidența veniturilor și să adune acolo factură cu factură (pentru că veniturile sunt evidențiate în facturile de la furnizorul de energie), de ce să nu țină și evidența cheltuielilor și să și deducă câteva cheltuieli astfel încât venitul net impozabil să fie diminuat ?

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te