Este vorba de crimas recentă de pe strada Sf. Andrei. Tânărul de 21 de ani este acuzat că, la jumătatea lunii trecute, ar fi ucis un bărbat de 47 de ani în urma unui conflict banal. În cursul nopţii, victima s-a intersectat pe strada Sf. Andrei cu un grup de tineri printre care se afla şi Bercu.
Pe fondul consumului de alcool ar fi izbucnit o ceartă, presărată cu injurii, care s-a transformat apoi în violenţă fizică. Bercu şi-a lovit adversarul cu pumnul, în faţă. Bărbatul a căzut, lovindu-se cu capul de asfalt, decedând în urma impactului. Apoi, Bercu şi-a aruncat hainele pătate de sângele victimei într-un tomberon din zonă. Cadavrul victimei a fost descoperit în aceeaşi noapte, în apropierea staţiei Petrom din zonă, iar Bercu a fost reţinut a doua zi.
Totul s-a petrecut în apropierea benzinăriei de pe strada Sf. Andrei. Cel ucis, Gică Oglegea, în vârstă de 47 de ani, circula pe această stradă în jurul orei 22.30. Cezar Bercu, un tânăr de 21 de ani, se afla pe această stradă, împreună cu alţi tineri, consumând bere şi seminţe. În momentul în care Oglegea a trecut prin faţa tinerilor.
Citește mia mult pe ziaruldeiasi.ro