Ali Shamkhani, general în Gărzile Revoluţionare Iraniene şi secretar al Consiliului Suprem de Securitate Naţională a Iranului, e primul oficial care a declarat că asasinatul a fost realizat cu ajutorul unei arme telecomandate.
„Inamicul a folosit o metodă, un stil şi o cale cu totul noi, executate într-o manieră profesionistă pentru atingerea scopului”, a declarat Shamkhani la înmormântarea fostului şef al programului nuclear iranian.Atacul a avut loc vineri în localitatea Absard, situată la periferia Teheranului, conform agenţiei Fars. Martorii au auzit focuri de armă şi explozii, care ar fi vizat vehiculul în care se afla Mohsen Fakhrizadeh.
„În după-amiaza zilei de vineri, elemente teroriste armate au atacat o mașină care îl transporta pe Mohsen Fakhrizadeh, șeful Departamentului de Cercetare și Inovare al Ministerului Apărării. În timpul luptei dintre echipa sa de securitate și teroriști, Mohsen Fakhrizadeh a fost rănit grav și dus la spital. Din nefericire, echipa medicală nu a reușit să îl salveze și, în urmă cu câteva momente, omul de știință a devenit martir”, s-a precizat într-un comunicat dat de Ministerul Apărării de la Teheran, după asasinat.
#Iranian #nuclearscientist #MohsenFakhrizadeh was #killed
— Nadi_Harbi (@harbi_nadi) November 30, 2020
How it was. pic.twitter.com/VpDmampOOZ
Conform surselor iraniene, în momentul ambuscadei, Fakhrizadeh se îndrepta împreună cu soţia sa spre Absard. Cei doi se aflau într-un sedan Nissan de culoare neagră, care făcea parte dintr-un coloană de patru maşini.
La puţin timp după ce coloana a trecut de o curbă, o mitralieră telecomandată, aflată într-o camionetă Nissan de culoare albastră parcată în apropiere, a început să tragă în maşina în care se afla Fakhrizadeh.
Maşina a fost lovită, după care s-a oprit, moment în care se presupune că cercetătorul iranian a ieşit afară din vehicul, aparent fără să realizeze că zgomotele din caroserie erau provocate de gloanţe.
Mitraliera a continuat să tragă, iar Fakhrizadeh a fost lovit din lateral şi în spate. Cel puţin un glonţ i-a secţionat coloana vertebrală, conform presei iraniene. Unul din bodyguarzii lui Fakhrizadeh a fost şi el rănit, în timp ce a sărit peste acesta, în încercarea de a-l proteja. La final, camioneta Nissan din care s-a executat focul a sărit în aer. Până în acest moment nu este clar câte victime, în afară de Mohsen Fakhrizadeh, au existat în total.
Images allegedly directly from the assassination spot of #Iran chief nuclear scientist Muhsain Fakhrizadeh. https://t.co/VUphKs5KKC pic.twitter.com/xDxSQr9cDb
— Aldin 🇧🇦 (@aldin_ww) November 27, 2020
„Arma ridicată de la locul atacului terorist poartă logo și specificații ale industriei militare din Israel”, a spus o sursă pentru Press TV. În ciuda acestor declaraţii, nu a fost difuzată nicio imagine cu respectiva mitralieră, rămăşiţele ei sau ale afetului/turelei telecomandate pe care respectiv arma ar fi fost fixată, potrivit Digi24.ro.
Judging by the bullet holes on the side, the other car could be shoot from a moving vehicle or motorbike. pic.twitter.com/cYMblFrE5f
— Aldin 🇧🇦 (@aldin_ww) November 27, 2020