VIDEO Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au participat la aprinderea lumânărilor, de Hanuka

DE Edi Neagu | 29.11.2021 - 09:44
Aprinderea lumânărilor de Hanuka. Foto: gov.ro
Aprinderea lumânărilor de Hanuka. Foto: gov.ro

Ambasadorul Israelului, David Saranga, a participat, alături de premierul Nicolae Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, la ceremonia de Hanuka.

SHARE

Sărbătoarea Hanuka reprezintă lumină şi biruinţă, iar cei care aprind lumânările de Hanuka sunt împreună pentru a cinsti memoria celor jertfiţi pentru libertate şi unitate, fiind celebrate totodată valorile spirituale ale poporului evreu - solidaritatea, întâlnirea dintre religii şi culturi, dialogul şi respectul, a declarat, duminică, premierul Nicolae Ciucă.

"Cu prilejul sărbătorii Hanuka doresc să transmit urările mele sincere de pace şi prosperitate comunităţii evreieşti din România. Sărbătoarea Hanuka reprezintă pentru comunităţile evreieşti lumină şi biruinţă. Hanuka ne aminteşte că speranţa şi credinţa ne fac mai puternici. Felicit conducerea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România pentru această festivitate găzduită la Opera Naţională Bucureşti - instituţie-simbol a culturii româneşti, care de-a lungul timpului a reunit artişti şi public, deopotrivă, de naţionalităţi, credinţe şi religii diferite. În această seară, ONB găzduieşte sub aceeaşi cupolă, la invitaţia Excelenţei Sale, domnului ambasador David Saranga, pentru a celebra valorile spirituale ale poporului evreu pe care le apreciez şi le susţin: solidaritatea, întâlnirea dintre religii şi culturi, dialogul şi respectul. Aprinderea lumânărilor menorei ne aduce împreună pentru a cinsti memoria celor care s-au jertfit pentru libertate şi unitate şi prin care împărtăşim speranţa în viitorul pe care îl construim împreună sub semnul unităţii în diversitate pentru noi şi generaţiile ce vor urma", a afirmat premierul Ciucă, cu prilejul ceremoniei de aprindere a primei lumânări de Hanuka.

Citește și: Miliardele Securității îi încaieră pe Iliescu și Voiculescu. Hodor: Banii ICE Dunărea, la Bancorex

Ceremonia de aprindere a primei lumânări de Hanuka este organizată, duminică seara, la ONB de Ambasada Statului Israel în România, ocazie cu care Orchestra Andaluză din Israel oferă un concert extraordinar, sub bagheta dirijorului Eitan Schmeisser.

În perioada 28 noiembrie - 6 decembrie, evreii sărbătoresc Hanuka sau Chanukah "Sărbătoarea luminilor", una dintre cele mai importante sărbători ebraice.

Aceasta celebrează victoria de acum aproximativ 2.000 de ani a macabeilor asupra monarhiei seleucide din Siria, care încerca să distrugă religia evreiască şi să elenizeze popoarele de sub dominaţia sa.

Citește și: Elvețienii vor introduce certificatul sanitar după un referendum cerut de cei care nu-l doreau

În fiecare din cele opt seri de Hanuka, se aprinde o lumânare într-un sfeşnic - sau lampă specială, numită hanuchia. Aceasta se aprinde odată cu lăsarea nopţii şi se aşază undeva la vedere - la geam sau în pragul uşii, potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te