O zonă de pe Șoseaua Viilor din Capitală s-a surpat, în urma exploziei unei țevi de gaze. Pompierii și polițiștii au restricționat traficul și au delimitat un perimetru de siguranță.
Citește și: Surplusul de gaze al UE moştenit de iarna trecută, eliminat. Cu cât va crește factura la iarnă?
Pericol extrem! O magistrală de gaze de sub un bulevard din București a explodat
O conductă mare de gaze care traversează Șoseaua Viilor din Capitală a bubuit din senin, în plin trafic. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Din imaginile surprinse de camera de bord a unui șofer oprit la o trecere pentru pietoni se observă cum asfaltul începe să se ridice și, apoi, sare în aer, creând un crater de câțiva metri diametru, la doar circa cinci metri în fața mașinii.
Citește și: Ce a pățit un bărbat după ce a încercat să verifice o butelie cu bricheta. Au intervenit pompierii
Chemați prin 112, pompierii au ajuns rapid la locul incidentului, alături de echipe ale distribuitorului de gaze, Distrigaz, informează Digi24.
Furnizarea gazelor a fost oprită în zonă, iar angajații Distrigaz încearcă să repare avaria și să se asigure că țeava imensă de gaze nu are fisuri și în alte zone.