Activistul a făcut publică poza după ce a aflat că Mihai Gășpărel ar urma să fie numit la șefia Gărzii Forestier Naționale (în video-ul de mai jos, la minutul 17).
Ultima găselniță a actualului premier a fost înființarea Gărzii Forestiere Naționale, o instituție publică care ar urma să centralizeze Gărzile Forestiere descentralizate la nivelul fiecărei regiuni.
Numirea politică a viitorului șef al Gărzii Forestiere Naționale aparține organizației PNL Suceava, condusă de Gheorghe Flutur. Aceasta ar urma să îl numească în funcție pe Mihai Gășpărel, șeful Gărzii Forestiere Suceava. În urma acestui troc politic, organizația PNL Suceava urmează să îl susțină pe Florin Cîțu la conducerea PNL.
Citește și: Flutur îl susține pe controversatul Mihai Gășpărel pentru șefia Gărzii Forestiere Naționale
La aflarea veștii că Mihai Gășpărel urmează să fie numit la conducerea Gărzii Forestiere Naționale, activistul de mediu Tiberiu Boșutar a prezentat mai multe discuții pe care le-a avut cu acesta.
Într-una din coversații, Mihai Gășpărel i-a trimis activistului o poză cu el însuși la bustul cu gol cu mesajul: „Unii își țin rotunjimile la soare. Te iubesc”. La care activistul i-a răspuns: „Pe asta cu Te iubesc o păstrez”. Gășpărel a replicat: „Asta este. Am scris o...De acum trebuie să o și dovedesc”.
Potrivit unui comunicat de presă, Gășpărel ar fi intenționat să trimită fotografia soției, nu lui Boșutar.