Update: Gabriela Firea i-a cerut demisia lui Liviu Dragnea de la șefia PSD în jurul ora 16.00, arată surse din CEX ale G4Media. Pe de altă parte, Mediafax susține că nimeni nu a cerut demisia lui Dragnea sau vreo excludere, la peste două ore de la începerea şedinţei CEx. Cu toate că au luat cuvântul atât Gabriela Firea, cât şi Paul Stănescu, doi dintre semnatarii scrisorii prin care au cerut demisia preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, niciun social-democrat nu a solicitat, până la momentul transmiterii acestei ştiri, ca Dragnea să facă un pas în spate de la şefia partidului, potrivit surselor politice.
Pe de altă parte, G4Media afirmă că Paul Stănescu a spus în ședința CEX că s-a vorbit prea mult de amnistie și grațiere și că ar fi trebuit dată în an centenar. Adrian Țuțuianu a prezentat în CEX cifrele unui sondaj, identice cu cele din scrisoarea anti-Dragnea, potrivit cărora PSD ar fi la 25-30%, potrivit unor surse participante la discuție. Întrebat de liderii PSD cine a făcut sondajul, el nu ar fi spus sursa.
Update: Viorica Dăncilă a anunțat că nu își dă demisia din Guvern, îl susține pe Liviu Dragnea și vrea să meargă mai departe cu aceeași echipă, potrivit informațiilor pe care le are Digi24. Iar Liviu Dragnea, la rândul său, nu e de acord ca partidul să fie rupt.
Potrivit News.ro, Liviu Dragnea ar fi spus și că nu renunţă la demersurile pentru modificare legilor justiţiei.
_______________________
Liviu Dragnea a purtat negocieri până în ultimul moment cu opozanţii săi, reuşind să întoarcă din drum câteva dintre vocile importante ale disidenţei care s-a coagulat în ultimele zile, potrivit Digi24.
Totuşi, susţinerea de care se bucură liderii celor două tabere care se opun pare să fi atins un oarecare echilibru, în condiţiile în care există şanse ca actuala rundă să se încheie fără un deznodământ evident, iar un nou CEx să fie convocat în perioada imediat următoare.
Gabriela Firea a luat cuvântul, însă nu a cerut demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al PSD. Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță a susținut că „este un moment din care ar trebui să învăţăm cu toţii. Cred că s-au făcut multe greşeli şi trebuie să reflectăm cu atenţi şi cu responsabilitate cum putem să îmbunătăţim şi activitatea şi climatul din partid. Nu cred că este momentul de excluderi, nu, ci de reflecţie. Haideţi să nu plecăm învinşi toţi, ci cu toţii să plecăm câştigători pentru că e un moment din care avem de învăţa.”
Liviu Dragnea a mers în sala în care are loc şedinţa CEX împreună cu Viorica Dăncilă, ei fiind însoţiţi de mai mulţi lideri de filiale.Dragnea nu a făcut nicio declaraţie, transmite News.ro.
Premierul a evitat să spună clar cu ce tabără va vota în şedinţa Comitetului Executiv. „Îl voi da, mesajul meu îl voi da în Cex. Aşa cum am spus, consider că lucrurile trebuie lămurite în Cex”, a declarat Viorica Dăncilă
De asemenea, mai mulți membri ai organizației de pensionari a PSD s-au adunat în fața sediului central al PSD, din Kiseleff, pentru a-și arăta susținerea față de Liviu Dragnea.