Cine sunt corespondenții oficiali de presă ai Rusiei și Chinei la București, uitați în România de pe vremea lui Ceaușescu.

Înainte de Revoluție, aproape toți jurnaliștii străini acreditați permanent pe lângă autoritățile de la București proveneau din „țările prietene“, adică din state comuniste.

Unii dintre aceștia relatau despre succesul pe calea „propășirii socialismului“, dar întocmeau și rapoarte detaliate despre viața politică, socială sau economică a României. Cei mai numeroși au fost reprezentanții presei sovietice.

La finele anilor ’80, URSS avea la București corespondenți ai agenției oficiale de presă, reporteri ai marilor ziare, gen Pravda sau Izvestia, dar și de la publicații mai mici.

Rusul aterizat la București în toamna lui ‘89

Cel mai reprezentativ este Nikolai Morozov, trimisul agenției informaționale a Kremlinului, TASS, încă din ultimul an al regimului comunist.

Interesant este că el se află la post și astăzi, după mai bine de trei decenii. Morozov a ajuns la București chiar în ajunul Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Român, la care Nicolae Ceaușescu era reales ca secretar general.

Jurnalistul rus și-a construit apoi o aură eroică, povestind episoade din timpul revoluției într-o carte de memorii, publicată în 2002 la editura Fundației Culturale Române.

Autorul descrie drumurile sale prin Capitală , pe strada General Praporgescu, de la sediul agenției TASS, spre zona Universității, unde locuia. Drumuri care treceau fix pe lângă ambasada Statelor Unite ale Americii, aflată pe atunci pe strada Batiștei.

Cea mai mare realizare a lui Morozov ca reporter a fost prezența sa în mijlocul evenimentelor din decembrie ʼ89, în urma cărora puterea a fost preluată de oameni apropiați Moscovei, ca viitorul președinte Ion Iliescu.

Jurnalistul rus a fost pe străzi în timpul manifestațiilor anticomuniste, la Televiziunea Română și în sediul Comitetului Central al PCR, imediat după căderea dictaturii.

A vorbit cu participanți și cu lideri ai vremii. Era și a rămas prieten cu poetul disident Mircea Dinescu, aflat  în prima linie a revoluționarilor.

Morozov a apărut chiar pe prima pagină a ziarelor, într-o fotografie alături de ministrul de Externe al URSS, Eduard Șevardnadze, venit în vizită la București în ianuarie 1990.

La TASS făcea echipă cu Dumitru Diacov, un jurnalist originar din Basarabia, fost propagandist al Komsomolului, organizația tineretului comunist sovietic, devenit ulterior politician în Republica Moldova.

Morozov a rămas la București în anii ʼ90 după care s-a mutat pe alte meleaguri, în vremurile în care România se înscria pe orbita NATO și a Uniunii Europene.

Dar a revenit surprinzător în 2017, când PSD era din nou la putere.

Familia chineză de la cârma Xinhua

Presa de la Beijing are la rândul său o prezență continuă la București de pe vremea lui Ceaușescu, prin soții Chen Jin (foto jos) și Lin Huifen, angajați la agenția de presă Xinhua – în traducere, „China nouă“.

Cei doi au aterizat în Rom nia la mijlocul anilor ʼ80, ca tineri absolvenți ai Facultății de Jurnalism și, totodată, membri de nădejde ai Partidului Comunist Chinez.

În București tocmai se construise un sediu nou al ambasadei Chinei, într-o clădire somptuoasă de lângă parcul Herăstrău, în care își avea sediu și agenția.  

În primii lor ani aici, nu au prea ieșit în evidență, pentru că trebuia doar să acumuleze experiență. Prima lor sarcină s-a consumat în 1991, după ce au revenit dintr-un stagiu de îndoctrinare la Beijing.

Au avut un mandat de patru ani, presărat cu evenimente interesante precum Mineriadele. Cei doi au plecat din România în 1995 și au revenit la post în 1997.

Bucureștiul era încă interesant pentru Beijing, chiar dacă la putere nu mai era PSD. Au avut șansa să relateze totuși despre victoria lui Ion Iliescu în alegerile prezidențiale din 2000 și despre înscăunarea lui Adrian Năstase ca premier. Amândoi, admiratori declarați ai Chinei comuniste.

Cel din urmă a avut parte însă și de neplăceri din această cauză. Năstase a fost trimis în judecată și în cele din urmă a fost condamnat la închisoare în dosarul Zambaccian I, în care a fost acuzat între altele că a primit diverse bunuri din China, prin intermediul consulului român la Shanghai.

Chen Jin și Lin Huifen au încheiat un nou mandat de relatări pe placul Beijingului în 2001 și s-au retras în centrală. Au revenit la post în 2006, într-o Românie care era deja membră NATO și se pregătea de aderarea la Uniunea Europeană.

Două linii groase de despărțire a intereselor celor două țări. Al treilea mandat al celor doi soți corespondenți a fost atât de apreciat încât ei au rămas la post chiar și după cei 4 ani regulamentari.

Regimul de la Beijing s-a arătat în continuare interesat de România pe plan economic, mai ales în timpul premierului Victor Ponta, un alt admirator al Chinei comuniste. Între timp, relațiile dintre cele două țări s-au răcit, dar Chen Jin și Lin Huifen continuă să reprezinte presa controlată la sânge de partidul comunist.