La 35 de ani de la Revoluție, Mircea Dinescu afirmă că poporul român „e în găleată” având în vedere ce se întâmplă acum cu alegerile în România, că „Dacă Ceauşescu ar candida, ar câştiga” și că nu se va face niciodată dreptate pentru morții din decembrie 1989.
Publicul a avut ocazia să-l descopere pe omul Nicolae Ciucă, pasionat de viața rurală, cunoscător al bucatelor românești și al tradițiilor noastre.
De ce Ion Caramitru n-a vrut să mai joace în seria „Liceenii”? În ciuda uriașelor roluri interpretate pe scena teatrului, mare actor n-a beneficiat și în filme de partituri pe măsură. Dar, paradoxal, popularitatea lui printre spectatori s-a datorat mai ales personajul Socrate.
Într-un sat uitat de lume, Sălcuța, din județul Dolj, primarul a investit bani europeni în piste pentru biciclete, de o parte și de alta a drumului principal, cum nici în București nu sunt. Trecând cu mașina, poetul Mircea Dinescu s-a lăsat inspirat și le-a dedicat o poezie.
Înainte de Revoluție, aproape toți jurnaliștii străini acreditați permanent pe lângă autoritățile de la București proveneau din „țările prietene“, adică state comuniste. Unii dintre ei relatau despre succesul pe calea „propășirii socialismului“ și făceau rapoarte despre România.