Automobilele cu motoare termice și cutie de viteze manuală nu prea mai sunt la modă. Pe anumite modele, deja, transmisia cu pedală de ambreiaj nici ca opțiune nu mai e oferită.
Citește și: VIDEO Frânezi și calci ambreiajul? GREȘIT! Pilotul Titi Aur explică de ce și cum frânezi corect
Cu un singur tip de mașină nu rămâi în drum dacă te lasă bateria. Dar nu mai e la modă
Dar, chiar dacă autovehiculele cu cutie automată sunt mai ușor și mai confortabil de condus, cutia manuală poate face în multe situații diferența.
Pe lângă posibilitatea de a frâna mai eficient, folosind frâna de motor, mașinile cu pedală de ambreiaj sunt singurele cu care nu rămâi în drum dacă te lasă bateria.
Singurele condiții sunt ca acumulatorul să nu fie „mort”, ci să poată aprinde măcar martorii din bord, iar șoferul să știe tehnica de a porni mașina în viteză.
Citește și: VIDEO Trucurile care îi ajută pe șoferi să nu lovească ori să zgârie mașina când parchează
Cum pornești mașina în viteză când acumulatorul nu reușește să învârtă
Dacă te lasă bateria și nu ai de unde să iei curent de la alt autovehicul cu cabluri, mașina cu cutie de viteze manuală poate fi pornită în viteză, dacă drumul e în rampă/pantă sau găsești pe cineva să te împingă.
Pașii ce trebuie urmați ca să încerci să pornești corect mașina în viteză:
- oprește orice consumator de curent: faruri, poziții, radio, sistem ventilație, etc.
- pune contactul. Trebuie ca acumulatorul să poată aprinde măcar martorii din bord, ceea ce înseamnă că amorsează cât de cât pompa de carburant
- pune mașina în mișcare, împingând-o sau lăsând-o să „curgă” la vale, în funcție de caz. Levierul cutiei de viteze manuale trebuie să fie în poziția „Neutru”
Citește și: Mulți șoferi merg cu mașina subturată ca să consume mai puțin. Ce spun mecanicii? Se strică motorul?
- când mașina atinge o viteză de aproximativ peste 5-7 km/h, calcă ambreiajul și bagă cutia manuală în treapta a II-a (sau în marșarier, dacă vehiculul se deplasează cu spatele)
- ridică ușor piciorul de pe pedala de ambreiaj, până simți că acesta cuplează. Apoi, dă drumul complet la ambreiaj
- în cele mai multe cazuri, mașina pornește
- fii prăgătit să calci repede ambreiajul, dar și pedala de accelerație și frâna
Folosind aceeași tehnică, mașina poate fi pornită în viteză și dacă e tractată de un alt autovehicul.