LIVE Alegeri prezidențiale Vezi în timp real prezența la vot
4.287.606 Votanți în România
23,81 %
382.992 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

„Greșeala” șoferilor când lasă mașina pe avarii. Cât timp poți opri în drum fără să iei amendă?

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 12.10.2024 - 08:02
„Greșeala” șoferilor când lasă mașina pe avarii. Cât timp poți opri în drum fără să iei amendă? - Foto: delawaredefensivedriving.org - Imagine cu rol ilustrativ
„Greșeala” șoferilor când lasă mașina pe avarii. Cât timp poți opri în drum fără să iei amendă? - Foto: delawaredefensivedriving.org - Imagine cu rol ilustrativ

„Greșeala” șoferilor când lasă mașina pe avarii este că nu îi interesează sau nu mai cunosc prevederile din Codul Rutier. Legea spune clar unde și cât timp poți opri în drum fără să iei amendă.

SHARE

Mulți șoferi români s-au obișnuit să oprească și să lase mașina pe avarii unde îi taie capul, inclusiv pe o bandă de  circulație, dublând și blocând vehiculele parcate, pe trotuare sau treceri de pietoni, lăsând în geam cel mult un mesaj scris pe un petec de hârtie de genul „Mă scuzați, revin imediat”.

Iar dacă îi întreabă vreun polițist sau trecător, șoferii pe avarii au răspunsuri precum „Am oprit doar 2 minute, să iau ceva de la magazin”. 

Citește și: Amenzi cât un salariu mediu NET pentru șoferii care nu respectă o nouă regulă din Condul Rutier

„Greșeala” șoferilor când lasă mașina pe avarii. Cât timp poti opri în drum fără să iei amendă?

Codul Rutier spune însă clar unde și cât timp poți opri în drum autovehiculul fără să iei amendă. Iar avariile nu figurează în nici un fel la acest capitol în lege. 

Concret, dacă mașina e lăsată pe avarii în orice zonă în care există indicatoare „Oprirea interzisă” sau „Staționarea interzisă”, polițistul poate scrie amenda pe loc, dacă vehiculul nu are vreo defecțiune tehnică care să-i împiedice deplasarea. 

De asemenea, în Codul Rutier, la Art. 63, scrie că „Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată, imobilizarea se consideră staţionare”, precum și că nu se consideră oprire „imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin această manevră nu a fost perturbată circulaţia pe drumul public respectiv”. 

Citește și: Ce înseamnă dacă găsești ridicate ștergătoarele de la parbriz? Ce amendă îți poate da poliția?

Când se folosesc luminile de avarie, potrivit Codului Rutier

Codul Rutier prevede clar, la Art. 114 - Semnalele conducătorilor de vehicule | Regulament, când pot folosi șoferii avariile:

- când vehiculul este imobilizat involuntar pe partea carosabilă;

- când vehiculul se deplasează foarte lent şi/sau constituie el însuşi un pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic;

- când autovehiculul sau tramvaiul este remorcat.

De asemenea, Codul Rutier spune că, în situaţiile de mai sus, conducătorii de autovehicule, tramvaie sau mopede trebuie să pună în funcţiune luminile de avarie, în mod succesiv, în ordinea opririi şi în cazul în care această manevră este impusă de blocarea circulaţiei pe sensul de mers.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te