Primul sportiv tetraplegic din lume campion național de raliuri este român. „Mi-am urmat visul”

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 20.08.2022 - 19:37

O dovadă că voința și pasiunea pot învinge destinul. La 18 ani, Ciprian Lupu a sărit în mare la Eforie, a lovit fundul cu capul și a rămas paralizat. Dar nu a cedat.

SHARE

A luptat și și-a urmat visul de a fi pilot. În 2021, la 38 de ani, a devenit primul sportiv tetraplegic din lume care obține un titlu de campion național într-o ramură a motorsportului. În 2022, visa să ia startul în Campionatul European de Raliuri (ERC).

Ciprian Lupu a copilărit în Brașov și a fost fascinat de mic de lumea automobilului. Visa să devină șofer de camion de mare tonaj cu remorcă, apoi a urmat un liceu cu profil auto.

Din când în când, „sărea“ peste cursurile la diferite materii, dar nu pentru a se distra cu colegii, ci pentru a face ore suplimentare de practică în service-ul auto al unității de învățământ, pentru a sta cât mai mult pe lângă mecanicii cu experiență și a „fura“ meserie de la aceștia. 

În service a pipăit și prima mașină de curse, cea cu care, la acea vreme, concura echipajul Daniel Ungur/Ciprian Solomon, și tot în service a învățat să conducă.

A făcut școala de șoferi pentru toate categoriile și s-a pregătit pentru a da examenele imediat după împlinirea vârstei de 18 ani, iar după absolvirea liceului, pentru a fi pe picioarele sale, a lucrat într-un fast food și ca ospătar. 

În vara lui 2002, după ce o perioadă lucrase zi de zi pentru a putea să-și ia liber pentru a merge un weekend la mare, s-a urcat în tren și s-a dat jos în Eforie Nord. Îi plăcea să înoate. A făcut o baie și s-a dus să se odihnească la hotel.

Apoi, după-amiază, s-a întors la valuri. Și-a luat avânt și a plonjat. S-a lovit, însă, cu capul de fund și viața i s-a schimbat complet într-o fracțiune de secundă. Din nefericire, lovitura i-a dislocat vertebrele cervicale C5-C6 și i-a afectat măduva spinării.

A făcut tetraplegie, cea mai severă formă de paralizie, iar medicii nu au putut face minuni. A rămas în scaun cu rotile. 

„Am sperat. Mult timp după accident am sperat, mai ales după operație. A fost greu, foarte greu. Abia după câteva săptămâni bune în care am privit doar în sus am fost ridicat puțin cu patul. Aveam o vârstă fragedă și nu înțelegeam ce se întâmplă“, spune Ciprian Lupu. 

A avut însă puterea să nu cedeze, chiar dacă primii ani după accident au fost un iad. Încet, încet, s-a adaptat noii realități, dar nu și-a pierdut visul de a se urca la volanul propriei mașini de curse.

„Când acesta este visul
tău, tot efortul merită
și nu am absolut niciun
regret“

–Ciprian Lupu

A luptat cu paralizia, a muncit din greu să se recupereze și, și cu puțin noroc, simptomele s-au îmbunătățit și a recăpătat parțial controlul asupra membrelor. Poate să-și folosească foarte bine mâinile și face „minuni“ doar cu ele pe probele speciale ale raliurilor. 

„După ce mi-am revenit puțin din punct de vedere medical, singurele mele ieșiri din casă erau atunci când mergeam cu prietenii pe marginea probelor de concurs“, spune Ciprian Lupu.

La cinci ani de la accident, a condus mașina

În 2007, după doar cinci ani de la incidentul care i-a schimbat radical viața, Ciprian și-a luat o mașină de peste zece ani vechime, a modificat-o pentru nevoile sale și a omologat-o pentru a da de permis pe ea.

A luat permisul din prima!  Următorii ani, când putea ajunge, Ciprian mergea ca spectator la competițiile auto, pentru a-și hrăni direct de la sursă pasiunea.

Într-o conjuctură, l-a cunoscut pe pilotul brașovean Manu Mihalache, care l-a dat pe o probă specială cu mașina sa de raliu. Iar Ciprian Lupu a simțit că imposibilul poate deveni posibil. 

Primul pilot tetraplegic licențiat în România

În 2016, s-a hotărât să încerce să urmeze cursurile unei școli de pilotaj. Iar Bogdan Marișca și Marco Tempestini
de la Napoca Rally Academy i-au apreciat curajul și determinarea.

După aproape un an de școală, mai ales sub atenta îndrumare a campionului Simone Tempestini, Ciprian Lupu a devenit primul pilot tetraplegic licențiat în România.

2018 - primul sezon complet de curse, 2021 – campion național la debutanți în CNR

Ciprian Lupu a debutat în lumea curse­lor auto în toamna lui 2017, ca deschizător de drum în Campionatul Națio­nal de Viteză în Coastă.

Iar în 2018 a parcurs primul său sezon complet în CNVC, la volanului unui Citroen C2 pe care l-a adaptat nevoilor sale (toate comenzile la mâini) și l-a transformat în mașină de curse. Are 180 de cai putere. 

În 2019, în primul său raliu veritabil, Ciprian Lupu a terminat pe podium Raliul Sibiului, pe locul 3 în clasa în care a concurat – „Național 12“: 5 echipaje la start, dintre care doar 4 au reușit să termine. Anul trecut, Ciprian
Lupu a fost primul pilot tetraplegic din Campionatul Național de Raliuri (CNR).

Alături de copilotul său de la Napoca Rally Academy, Andrei Pintilii, a concurat în 8 dintre cele 10 etape ale sezonului la volanul Citröen-ului C2 și, după 5 curse, a preluat conducerea în clasamentul general al debutanților.

Iar la finalul CNR, Ciprian Lupu a devenit în 2021 primul pilot tetraplegic din lume care a câștigat un campionat național de raliuri. „Locuiesc singur, gătesc, chiar binișor după feedback-ul primit, îmi fac curat, nu mă limitez la programul de opt ore la job, dacă este nevoie“, povestește Ciprian Lupu.

Visul startul în ERC, amânat tehnic

2022 este al doilea sezon în lumea raliurilor pentru Ciprian Lupu. Concurează în CNR pe o mașină mult mai puternică, un Volkswagen Golf GTI de 280 de cai putere, modificat tot pentru a putea fi pilotat doar cu mâinile, și este, deocamdată, pe primul loc în clasa sa – „Național 12“. 

De asemenea, și anul acesta, Ciprian Lupu participă în Campionatul Naţional de Super Rally. În această competiție, „aleargă“ cu MIMI EVO, singura mașină electrică din întrecere. MIMI EVO este versiunea îmbunătățită a primului MINI 100% electric din istorie dezvoltat integral în România. 

Anul acesta spera să facă următorul mare pas din cariera sa. Pe 22 iulie, trebuia să ia startul în Rally Roma Capitale, etapă importantă de asfalt din Campionatul European de Raliuri (ERC) FIA, la volanul unui Renault Clio Rally, evident, special adaptat. Din păcate, mașina nu a fost gata.

Când nu este la curse, Ciprian Lupu este manager zonal în cadrul Fundației Motivation România, o entitate înființată în 1995 pentru sprijinirea victimelor Revoluției care au sfârșit prin a avea probleme locomotorii. Îi place să călătorească, mai ales la volan (face peste 40.000 de kilometri pe an), este gurmand și adoră berea. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te