8 sfaturi utile dacă trebuie să te urci la volan când Soarele arde
1. Verifică starea anvelopelor și presiunea, înainte de a pleca la drum. La nivelul asfaltului, temperaturile pot sări de 60 de grade, iar riscul de explozie în cazul unui pneu neadecvat crește, mai ales la viteze superioare.
2. Verifică nivelul lichidului de răcire pentru motor, înainte de a pleca la drum. Când motorul este rece, lichidul trebuie să se afle la jumătatea distanței dintre limitele de Minim și Maxim. Sistemul de răcire e pus la grea încercare pe caniculă.
Citește și: Cum să ne protejăm de caniculă? Recomandările medicilor: „Evitaţi expunerea la soare”
3. Fă pauze mai dese pe drum, înviorează-te și odihnește-te. Căldură crește riscul de somnolență.
4. Poartă haine răcoroase, deschise la culoare și din fibre naturale. Ideal, in sau bumbac. Plasticul încinge.
5. Hidratează-te, ia apă și sucuri reci în mașină. Poți folosi un termos sau o pungă termică pentru a le menține cât mai mult temperatura. Pe caniculă, pierzi multă apă prin transpirație și corpul se deschidratează.
Citește și: Test TÜV SÜD pentru anvelope All-Season: Michelin CrossClimate2, în pole position
6. Nu lăsați copiii sau animalele în autovehicul când opriți, chiar și cu geamul deschis. Temperatura din mașină „explodează” în doar câteva minute după oprirea aerului condiționat.
7. Poartă ochelari de soare. Lumina arzătoare a Soarelui și căldura sunt factori ce obosesc mai repede ochii.
8. Încearcă să fii cât mai calm la volan. Căldura sporește nervozitatea participanților la trafic.