Românii vor avea mese de sărbători mai sărace și mai scumpe. Producătorii anunță prețuri aproape duble pentru kilogramul de carne de porc, scumpirea fiind cauzată în mare parte de facturile la energie, dar şi anul dezastruos din agricultură.
Pe de altă parte, elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, cu medii de peste 9 nu primesc o astfel de bursă de merit. Situaţia se regăseşte şi în alte judeţe din ţară, după modificările aberante de la criteriile de acordare a burselor.
În Viena, au fost implementate mai multe măsuri pentru a ajuta locuitorii să facă față creșterii costurilor de trai. Printre acestea se numără "Wiener Wohnunterstützungspauschale 23", care oferă o subvenție unică de 200 de euro începând cu septembrie 2023.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a tras un semnal de alarmă, după ce mulţi români încearcă, în ultima vreme, să slăbească cu ajutorul unui medicament indicat în diabet.
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit despre legea pensiilor pentru magistrați, precizând că nicio pensie nu va depăși salariul.