Judecătorii clujeni, în frunte cu Dana Gîrbovan, apropiată de social-democraţi, ameninţă cu greva, dacă Parlamentul taie pensiile speciale. Gîrbovan a fost în cărţi cel puţin o dată, pentru funcţia de ministru al Justiţiei., în locul lui Tuidorel Toader.
Problemele au început să apară la Pasajul Drajna, inaugurat înainte de termenul care fusese stabilit în proiectul lucrării. Totuşi, CNAIR spune că ele se datorează faptului că lucrările la pasaj nu au fost încă terminate, deşi structura este în funcţiune.
Franţa s-a oferit să acorde asistenţă Ucrainei, în urma distrugerii barajului hidroelectric Nova Kahovka, din sudul ţării, "pentru a răspunde la consecinţele distrugerii parţiale a barajului", se arată într-o scrisoare a ministerului francez de Externe.
Costel Alexe, fost deputat liberal şi ministru al Mediului, precum şi fraţii lui şi alţi 3 complici, pot fi judecați pentru luare de mită şi fals în înscrisuri, a decis Înalta Curte. Alexe ar fi pretins mai multe produse din tablă, ţeavă şi rulouri de tablă.
CFR Cluj negociază cu două nume legendarme ale fotbalului românesc, pentru revenirea unuia dintre aceştia pe banca de antrenor, după anunţata şi posibila despărţire de antrenorul actual, Dan Petrescu. Unul dintre cei doi ar avea rolul de reconstrui echipa.