Consumul privat a ajuns la nivelul de dinainte de pandemie

DE Alexandru Pop | Actualizat: 10.05.2024 - 12:41
Consumul privat a ajuns la nivelul de dinainte de pandemie - Foto: Florin Budescu
Consumul privat a ajuns la nivelul de dinainte de pandemie - Foto: Florin Budescu

Consumul privat a ajuns la nivelul de dinainte de pandemie. Potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS), cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul a crescut în primele trei luni ale anului, faţă de primele trei luni din 2023.

SHARE

Consumul privat a ajuns la nivelul de dinainte de pandemie. Potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS), cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul a crescut în primele trei luni ale anului, faţă de primele trei luni din 2023, cu 6,4%.

Este vorba despre raportarea faţă de primele trei luni din anul 2023. Creşterea este de 6,4%. Astfel, consumul privat a ajuns la nivelul de dinainte de pandemie.

Consumul privat a ajuns la nivelul de dinainte de pandemie

Creşterea înregistrată în primul trimestru din 2024 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut s-a bazat în principal pe vânzările de produse nealimentare (+12,3%), dar şi pe cele de carburanţi (+2,7%) şi alimente (+1,8%).

Este o creștere semnificativă în comparație cu anii trecuți, cand avansul de la an la an al vânzărilor din retail în primul trimestru a fost destul de liniar, 5,5% în 2022 și 5,2% în 2023.

Avansul consumului privat evidențiază creșterea puterii de cumpărare a românilor. Progresul consumului privat evidențiază creșterea puterii de cumpărare a românilor ca urmare a politicilor economice și salariale inițiate de PSD și implementate de Guvernul condus de Marcel Ciolacu.

Citeşte şi: Ce produse s-au ieftinit cel mai mult, după ce inflaţia a coborât la 6,6%

Statistic, anul 2023 a plasat România între țările cu cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană și a dus la cel mai ridicat nivel al produsului intern brut (PIB) înregistrat vreodată de România, respectiv 1.605 miliarde de lei, adică 321 de miliarde de euro.

Iar prin creșterea economică bazată pe investiții publice fără precedent, producția industrială este pe un trend constant pozitiv.

Citeşte şi: Câți români au ales să meargă cu trenul, în 2023? Cifrele surprinzătoare de la INS

Acest avans al economiei s-a reflectat și în buzunarele românilor, prin măsurile care au stimulat angajatorii să ofere salarii mai mari. Valoarea salariului minim brut a crescut cu 750 de lei în 2023, până la 3.300 lei.

În plus, prin măsurile PSD de plafonare a adaosului comercial la alimentele de bază și a prețurilor energiei și gazelor, veniturile românilor sunt, în medie, cu aproape de două ori mai mari decât rata inflației.

Această diferență urmează să se accentueze atât prin scăderea inflației, la un nivel de 5% la finalul acestui an, respectiv la 3,5% în 2025, cât și prin creșterea salariului minim la 3.700 de lei de la 1 iulie și, ulterior, prin implementarea salariului minim european, până la finalul lui 2024.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te