România a decis să achiziţioneze avioane de luptă F-35, cele mai avansate avioane de luptă din lume, a decis Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Avioanele F-35 sunt în prezent cele mai performante, dar ele au fost precedate de altele, mai bune, F-22.
Primăria Sectorului 4 al Capitalei a început montarea porţilor de semnalizare şi de gabarit, la intrarea în pasajul subteran de la Unirii, pe sensul dinspre Tineretului. Sunt sisteme suplimentare de avertizare, în cazul depăşirii limitei maxime de înălţime.
Fostul ministru al Turismjului şi al Dezvoltării Elena Udrea a scăpat de acuzaţii, în Dosarul Hidroelectrica, după cinci amânări pe pronunţarea de către instanţă, în acest dosar. Cauza achitării este că faptele penale pentru care era acuzată s-au prescris.
George Cotigă, fost antrenorul secund de la FCSB, în prezent pe același post la CS Mioveni, a trecut prin clipe teribile, după ce a fost lovit cu o sticlă, în cap, în oraşul Pitești. Cotigă ar fi fost agresat de fostul iubit al actualei sale prietene.
Preşedintele american Joe Biden a ridicat oficia starea de urgenţă naţională, legată de COVID-19, în Statele Unite ale Americii. Aceasta a fost instituită de trei ani, în ţara care a plătit oficial cel mai grav tribut al pandemiei, cu peste un milion de morţi.