Europa este un continent incredibil de divers și are multe orașe frumoase. Multe dintre acestea sunt perfecte pentru turiști, dar există unele care sunt considerate mai periculoase decât altele.
La mai bine de un deceniu după lansarea primului nanosatelit românesc în spațiu, nouă liceeni români reușesc trimiterea celui de-al doilea satelit cu o rachetă Falcon-9 deținută de Space-X, compania lui Elon Musk. ROM-2 înconjoară Terra și transmite deja cu succes date.
Cele mai periculoase cartiere din România nu sunt în București, așa cum s-ar putea crede. Într-un top al celor mai nesigure cartiere de la noi din țară, Ferentari este abia pe locul 14.
Un zugrav și-a omorât clienta pentru că nu i-a dat câți bani a cerut, chiar dacă lucrările erau întârziate.
Serviciul Român de Informații a fost înființat imediat după Revoluție, în 1990, pe structura Departamentului Securității Statului. Primul director a fost Virgil Măgureanu.