Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), a organizat conferința EU Funds - Finanțăm relansarea economiei, în scopul identificării soluțiilor optime pentru o dezvoltare economică sustenabilă cu ajutorul finanțărilor europene.
Imediat după aderarea la NATO, politicienii români nu au respectat acordul și s-au bazat doar pe aliați uitând de înzestrarea și întărirea Armatei Române, susține generalul Eugen Bădălan, fost șef al Marelui Stat Major al Armatei Române.
Lectorul universitar Doru Marcel Bălțățeanu, de la Facultatea de Fizică a Universității de Vest din Timișoara a fost arestat fiind acuzat că a corupt o minoră de 13 ani pe care o medita la matematică.
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a avut o întrevedere cu Shigeyo Nishizawa, director general al Japan External Trade Organization (JETRO) România, în vederea continuării demersurilor referitoare la consolidarea relațiilor bilaterale.
Interlopul Adrian Beleaua Corduneanu a fost, pentru a doua oară, pus în libertate de Curtea de Apel Iași, dar și de această dată Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația procurorilor, în dosarul de cămătărie al recidivistului.