Cel mai bogat sportiv din istorie i-ar face pe Cristiano Ronaldo, Leo Messi sau Michael Jordan, luați laolaltă, să se simtă săraci, pentru că a strâns o avere estimată la 15 miliarde de dolari. E drept, personajul respectiv a concurat acum aproape 2000 de ani.
Ceaușescu a susținut Israelul în războiul prin care a cucerit Fâșia Gaza, desfășurat în perioada 5-10 iunie 1967 contra unei alianțe de țări arabe. Liderul PCR a dat peste cap, astfel, planurile inițiale pe care Uniunea Sovietică voia să le impună celorlalte state comuniste.
Cele mai bune ouă fierte pot fi obținute acum, prin metoda descoperită de cercetătorii. Este o soluție simplă, ușor de aplicat, dar are, totuși, o singură problemă. italieni
Coreea de Nord va permite din nou excursii ale turiștilor străini într-un oraș de graniță, pentru prima oară de la începutul pandemiei de COVID-19. Excursiile sunt organizate de o agenție de turism din China.
Singura din cele 7 minuni ale lumii antice care n-a fost găsită era construită acum 2.600 ani, dar arheologii n-au reușit să dea de nici o urmă concretă a ei. Totuși, după multe secole, se pare că toată lumea a căutat edificiul în locul greșit.