Şefa Parchetului European, Laura Kovesi, este lăudată şi comparată de vecinii bulgari cu Giovanni Falcone. Parchetul European se pregăteşte de noi provocări, cum este investigarea respectării sancţiunilor împotriva Rusiei.
Spitalul Colţea mai are 100 de lei, pe decembrie, de la CNAS. Managerii spitalelor din Bucureşti spun că banii de la CNAS pe decembrie sunt ridicoli şi că OUG 90 privind măsurile fiscale îi afectează extrem de mult, pe final de an.
Valabilitatea voucherelor pentru facturi a fost extinsă până pe 31 martie, anul viitor. Scopul ar fi să fie acoperit şi sezonul rece în curs, adică iarna care vine.
Gheorghe Falcă nu exclude o colaborare a PNL cu Polul de Dreapta, eventual format din USR, PMP şi Forţa Dreptei. E nevoie ca forţele de dreapta să fie mult mai unite, să coopereze mult mai bine, spune Falcă.
OMV Petrom infirmă că ar importa petrol, gaze şi motorină din Rusia, dintr-un câmp petrolier din Vestul Siberiei. Compania reacţionează la acuzele formulate de deputatul Ben Oni Ardelean, că firma originară în Austria ar importa ţiţei şi gaze sub embargou.