Sediul Ministerului Educației este declarat, de peste un deceniu, mediu de lucru toxic. Angajații acceptă condițiile pentru că primesc bani buni în plus la salariu. Mai există posibilitatea unui simplu pretext pentru ca angajații să poată primi astfel, legal, un bonus de 10%.
În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, la ora 2 şi 30 de minute, din ordinul şefului NKVD , Lavrenti Beria, a început operaţiunea deportărilor în Siberia şi către alte ţinuturi nordice ale miilor de oameni din Basarabia.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a fost huiduită, ieri, pe stadionul Național din Capitală, după ce a avut tupeul să urce pe scenă alături de Simona Halep, pentru a-i da „cheile orașului”.
Pe când era doar deputat PSD, Valer Dorneanu îi cerea lui Tăriceanu să garanteze independența procurorilor și cerea să nu există control politic în lupta împotriva corupției.
Examenul de Evaluare Națională a început, azi, cu proba scrisă la Limba și literatura română.