Prima Facultate de Drept înființată în România s-a făcut de râs la cea mai recentă ediție a Hexagonalei – o competiție a studenților de profil. La Drept Civil, echipa de la Iași, care l-a avut drept coordonator pe fiul lui Tudorel Toader, a fost pe ultimul loc.
Un polițist care, în luna noiembrie 2018, a fost condamnat pentru că a dezvăluit studenților, înainte de examen, subiectele de la licență, s-a înscris, două luni mai târziu, la concursul de avansare de la gradul de asistent la cel de lector universitar. La Academia de Poliție.
Fete de club, naționaliști, un preot caterisit și o fostă actriță de telenovele „piperează“ lista pentru Parlamentul European
Ajutat să scape basma curată într-o chestiune delicată – o acuzație de plagiat, rectorul Adrian Iacob s-ar fi revanșat și, după două săptămâni, ar fi dat undă verde pentru organizarea unui concurs care a dus la angajarea ca frizer în Academie a nepotului "binefăcătorului" său.
În ultimele zile, vicepreședintele filialei Iași a ALDE, medicul Răzvan Constantinescu, l-a jignit de două ori, pe Facebook, pe președintele PNL, Ludovic Orban. L-a și tăguit, ca să fie sigur că vede înjurăturile, dar acesta nu a avut vreo reacție.