Fisc cu grad maxim de risc

DE Sorin Semeniuc | Actualizat: 12.04.2019 - 08:17

Șefia ANAF, o funcție blestemată: averi greu de justificat, probleme penale și impostură academică

SHARE

Ultima decadă a fost nefastă la șefia Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF): aproape toți cei care au condus instituția au sfârșit prin a se căpătui cu dosare penale soldate cu condamnări la ani grei de pușcărie, scandaluri financiare și politice care au transformat Agenția, oricum nepopulară, într-una cu o cotă de încredere extrem de scăzută.

Cel mai performant șef de Fisc din ultimii zece ani, din acest punct de vedere, este Sorin Blejnar: are trei dosare penale și în două a acumulat deja pedepse cu închisoarea, în total, de 11 ani cu executare. Deciziile nu sunt definitive, dar este foarte puțin probabil ca Blejnar să scape de celulă.

Succesorul acestuia, Șerban Pop, venit pe înaltul val politic al USL în 2012, a avut „numai“ două dosare penale, dar a fost condamnat în ambele la închisoare și a și executat o parte din pedeapsă într-unul din dosare.

 

Mihaela Triculescu, noua șefă ANAF

După cei doi, dosarele penale ale succesorilor au fost instrumentate mai degrabă neglijent și au un statut incert. Șefii ANAF, însă, nu au fost în niciun caz imaculați: unii au fost acuzați de legături politice evidente cu personaje penale de prim rang, precum Liviu Dragnea, alții nu-și pot justifica nici pe sfert averile imobiliare din veniturile la vedere.

„Diamantul coroanei“, însă, este chiar actuala șefă a Fiscului, fostă angajată de primărie de comună, cu un CV îndoielnic, girată de un personaj ca Darius Vâlcov și care, practic, nu are o prezență publică, nefiind încă văzută de către presă.

Newsweek România arată că, în ciuda mediocrității personajului care răspunde la numele de
Mihaela Triculescu, ambițiile au fost mari: o a doua facultate, un doctorat și articole științifice. Toate au sfârșit, însă, penibil: despre facultatea de sociologie nu s-a mai auzit nimic, doctoratul a dus la exmatriculare și datorii la stat de peste 20.000 de lei, iar articolele științifice sunt și autoplagiate, și plagiate.

Povestea celei mai negre decade a Fiscului românesc, în toată splendoarea perimării, în paginile ce urmează.

Citește dosarul complet „Fisc cu grad mare de risc”

 

EXCLUSIV Noua șef ANAF, Mihaela Triculescu, exmatriculată de la doctorat, a fraudat europeni

EXCLUSIV Mihaela Triculescu a plagiat și s-a autoplagiat

Cea de a doua diplomă universitară a șefei ANAF despre care nu vrea nimeni să vorbească

Sorin Blejnar, o achitare și două condamnări

Blestemul lui Blejnar: următorii doi șefi ANAF, trei dosare penale și pușcărie

Fostul șef ANAF Ionuț Mișa, avere cu semne de întrebare

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te