Tenorul Vasile Moldoveanu a cântat pe marile scene ale lui, debutând la Metroplitan Opera, spre exemplu, la 42 de ani. A decis să nu se mai întoarcă în România în anii 70, iar regimul Ceaușescu l-a condamnat la moarte. Abia, în 2012, această pedeapsă îi va înlăturată, iar artistul va fi reabilitat.
105 spectacole la New York
Cu întreaga carieră formată dincolo de granițele României, acest artist desăvârșit, cu 10 ani de prezență neîntreruptă la Metroplitan Opera din New York, rămâne și azi artistul român cu cel mai mare număr de spectacole pe această mare scenă, și anume 105.
Tenorul iubit de publicul european și a cărui voce se va impune ca o voce rarissimă în lumea muzicală germană este condamnat la moarte, în lipsă, de un Tribunal Militar printr-un proces instrumentat politic în România comunistă a anului 1974, an în care i se propune un contract la Opera de stat din Stuttgart”, se arată în Lucrarea „Vasile Moldoveanu, tenor pe patru continente”, consultată de Newsweek România.
În anul 1971 este invitat de agențiile Viktor Vladarski și Friedrich Pasch la o serie de audiții în Germania. Nefiind membru în P.C.R., a obținut cu dificultate viza de ieșire din țară. Ajunge în Germania în anul 1972 și decide să nu mai revină în România comunistă.
Nu era membru de partid
„Problema pentru ei era că nu eram membru de partid. Din acest motiv, nu mă lăsau să plec. Numai că de data asta ducându-mă cu invitația oficială nu au avut încotro și m-au lăsat”, își amintește tenorul.
„Din 1972, de când a părăsit România pentru a-și putea construi o carieră pe măsura marelui său talent, despre Vasile Moldoveanu nu s-a mai vorbit în țară. Mai mult, după plecarea sa la audiție în Germania, i s-a intentat proces politic și a fost condamnat în lipsă în timp ce occidentul îi omagia talentul. Cel puțin până în 1990 ,și de atunci foarte puțin, nici generațiile mai vârsnice, nici cele mai tinere nu știau aproape nimic despre cel care devenise o figură emblematică pe marile scene”, mai scrie Ioana Diaconescu în lucrarea mai sus menționată.
S-a născut la 6 octombrie 1935 și a cunoscut, alături de familie războiul. Era copil când a simțit primul bombardament care i-a rmas întipărit în memorie. Și figura părinților speriați îl urmărtește. Erau săraci, dar tatăl său a procurat un radio Orion. Tatăl său avea o voce foarte frumoasă și, imitându-l, Vaisle dădea reprezentanții seară de seară.
A dat o probă la Opera din Constanța și i s-a făcut loc imediat.
A studiat canto la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din București, sub îndrumarea tenorului Dinu Bădescu, fiind student în clasa pregătită de Octav Enigărescu. A debutat la Opera Română din București la 9 ianuarie 1966, în rolul Arlecchino din Pagliacci de Ruggero Leoncavallo.
Cariera sa în România a fost relativ scurtă. A cântat numai la Opera Română din București (astăzi cunoscută sub numele de Opera Națională București) de-a lungul a șapte stagiuni, între 1966-1971. A cântat în 22 de opere.
În regia de operă al lui Roman Polanski
La Opera de Stat din München, evenimentul anului era debutul în regia de operă al lui Roman Polanski, cu Rigoletto, iar Ducele de Mantua avea să fie tenorul român. Publicitatea este enormă și, chiar dacă producția dezamăgește, Vasile Moldoveanu ajunge în lumina reflectoarelor, propulsându-l pe continentul american (Pinkerton la Fort Worth, Cavaradossi la Washington, Rodolfo la Met, în turneu la Minneapolis) și pe scene tot mai importante din Europa (Alfredo la Palais Garnier și la Opera de Stat din Viena).
La 41 de ani, vocea are toate calitățile pentru partituri mult mai grele decât cea a Ducelui. „Învățam repede partiturile, aveam memorie bun și vocea era destul de mare ca volum”. La Paris, după Traviata, criticii găsesc că e „un tenor cu o înfățișare romantică, mai mult dramatic decât liric”
Prietenul Pavarotti
Aveam un apartament la New York și Luciano Pavarotti a venit la mine fiindcă și el voia să își ia unul în aceeași clădire. Noi ne respectam, ne iubeam, am fost prieteni. Ne întâlneam la premieră, apoi alternativ, o seară cânta el, o seară cântam eu..., își amintea tenorul.
O carieră pe 4 continente
A cântat zece roluri la Metropolitan Opera, fiind transmis în direct la TV în operele Don Carlo (1980 - 11 spectacole), Il tabarro (1981 - 12 spectacole) și Simon Boccanegra (1984 - 27 de spectacole). Pe lângă aceste roluri a cântat Arrigo din I Vespri Siciliani (4 spectacole), Turridu în Cavalleria rusticana (8 spectacole), Cavaradossi în Tosca (3 spectacole), Rodolfo în La bohème (6 spectacole), Des Grieux în Manon Lescaut (14 spectacole), Duca di Mantova din Rigoletto (8 spectacole) și Pinkerton din Madama Butterfly (12 spectacole).
Citește și: VIDEO De ce se ține post negru și se trece pe sub masă în Vinerea Mare. Ce ne dă Învierea Domnului
Începând cu 1987, după o intervenție chirurgicală complicată, își reduce activitatea pe continentul american. Ultimele sale apariții în Statele Unite sunt la Opera din Denver: Calaf (Turandot) și Des Grieux (Manon Lescaut).[4] Revenit în Europa, își continuă cariera la Paris (Manon Lescaut - 9 spectacole în 1991 și încă 5 în 1993), Monaco (I Vespri siciliani și Aida - în regia lui Giancarlo del Monaco), Nice (La fanciulla del West în regia lui Petrică Ionescu), Roma (Turandot), Lisabona (Manon Lescaut), Parma (Don Carlo), Pretoria, Africa de Sud (Un ballo in maschera) și diverse orașe din Germania (Stuttgart și Hamburg în mod special).
Citește și: Gheorghe Zamfir, divorț de femeia care îl șantaja că se sinucide. Falit, este salvat de un înger
Practic, singurul teatru de operă de primă mărime unde nu a cântat a fost Teatro alla Scala din Milano, deși au existat discuții pentru un spectacol cu I Vespri siciliani, potrivit wikipedia.
În final, recunoașterea
În 2012, e decorat cu ordinul „Steaua României” în grad de Comandor, una dintre cele mai vechi și mai înalte distincții din România. Câțiva ani mai târziu, o serie de master class la Opera Iași, la Ateneul Român precum și interviurile acordate mediei românești îl fixează definitiv, deși tardiv, în memoria publică. „Cât despre recunoaștere… Asta e o problemă veche în România, nu de azi de ieri, și va fi mereu. Nu poți fi profet în țara ta. Nu sunt supărat sau trist. Nu știu dacă meritam mai multă atenție decât mi s-a dat.” Oftează, potrivit despreopera.ro
