George Calboreanu este actorul care a rămas în memoria oamenilor de teatru prin interpretări memorabile, în roluri de tragedie şi dramă: Hamlet, dar mai ales întruchipându-l pe Ștefan cel Mare.
Citește și: Profesoara lui „Pistruiatul” pleacă din țară după premieră. Renunță la actorie și nu revede filmul
George Calboreanu s-a născut la 3 ianuarie 1896, în localitatea Turnişor, judeţul Sibiu. A frecventat clasele primare în localitatea natală, apoi a devenit elev la Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti. După absolvire, a plecat la Constanţa, dorind să se îmbarce pe un vapor şi să plece, dar a fost obligat să revină la Bucureşti, unde a intrat în corul unei biserici. A dat concurs la Teatrul de Operetă însă a fost respins pentru că membrii comisiei de admitere nu au putut hotărî dacă vocea lui este tenor, bas ori bariton, arată radioromaniacultural.ro.
Citește și: Idolul copiilor, Pistruiatul a trăit într-o cabină de TIR. Nici Andreea Marin nu i-a purtat noroc
Apoi Calboreanu s-a înscris la Conservatorul din Iaşi. În paralel cu Conservatorul a participat şi la cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie.
Două facultăți în paralel
„Drumul spre teatru începe într-o zi, când ajunge în casa profesorului de la Conservatorul din Iaşi, State Dragomir, care, bolnav fiind, preda cursuri acasă.
Calboreanu îşi va aminti peste ani: 17 februarie 1918 e pentru mine începutul unei vieţi noi. Începutul adevăratei mele vieţi de muncă, de oridine şi disciplină, de control asupra mea (…), eu fiind sculptorul propriului meu lut pe care-l modelam de la zi la zi, dându-i toate formele unei minţi oragnizate… Eu am făcut Conservatorul într-un an şi jumătate. Am intrat în februarie 1918 şi în iunie aceluiaşi an am luat doi ani. În al doilea an, primăvara lui 1919, State Dragomir mi-a dat absolvenţa de patru ani a Conservatorului de Artă Dramatică din Iaşi cu nota 10, potrivit ziarulmetropolis.ro
În stagiunea 1918-1919 a debutat pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, în piesa „Fântâna Blanduziei” şi, tot aici, a jucat şi rolul lui Chiriac din „O noapte furtunoasă”. S-a angajat apoi la Teatrul Popular, înfiinţat de Nicolae Iorga, unde a jucat cu mare succes rolul lui Raskolnikov din „Crimă şi pedeapsă”, un triumf care îi va deschide multe oportunităţi profesionale.
Angajat la Naţionalul bucureştean
În perioada interbelică, dă viaţă numeroaselor personaje din drame pe scenele teratrelor particulare conduse de Dina Cocea şi Maria Filotti.
În perioada interbelică, dă viaţă numeroaselor personaje din drame pe scenele teratrelor particulare conduse de Dina Cocea şi Maria Filotti, pentru ca apoi, jumătate de veac, să joace numai pe scena Teatrului Naţional. La 29 de ani devine actorul „Naţionalului” bucureştean unde joacă până la pensionare.
Alecu Popovici spunea: „Se opreau tramvaiele, încremeneau zarurile pe tablele jucătorilor de table, nu se mai sărutau îndrăgostiţii, pe sub felinarele fără bec, atunci când explodau silabele iar Calboreanu spunea: «Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie!» L-am văzut, copil fiind, în «Hamlet», într-o compoziţie din care mai făceau parte Vraca şi Valentineanu.
Dacă Nottara l-a jucat pe prinţul Danemarcei cu barbă, Calboreanu l-a jucat cu burtă. L-am văzut şi în Caragiale şi în Tenesse Williams. Masivitatea i-a fost pavăză şi l-a însoţit în filme. Mi-l închipui urcând pe calul alb al unui răzaş şi strigând: «Haideţi, băieţi!» Şi nenumăraţi boieri, vornici, hatmani ai teatrului nostru, răspunzându-i: «Venim!»” (revista Teatrul 1984)
Când a fost obligat să se pensioneze, unele persoane au împrăştiat zvonul că ar fi bolnav, dar actorul le-a confirmat marea tristeţe care-l rodea prin rostirea obsesivă: „Sunt bolnav, de urât!” Comuniştii îl obligaseră să ia decizia de a se pensiona, iar scena fusese viaţa lui.
În ultimii ani ai vieţii, după moartea soţiei şi a fiului, marele actor şi-a trăit zilele într-un azil de bătrâni. George Calboreanu a murit la 12 iulie 1986 la Bucureşti, la vârsta de 90 de ani.
O enciclopdie de roluri
În 67 de ani de teatru a interpretat o enciclopedie de roluri şi o galerie de personaje cu vocea sa inegalabilă şi de neuitat. Nu avea hazul unui actor de comedie. Hazul lui Calboreanu avea ceva mucalit, ponosit, îmbufnat, cârcotaş. Pe lângă rolurile jucate în teatru, se adaugă cele din 11 filme, precum şi sutele de imprimări la radio, ce au îmbogăţit Fonoteca de Aur .
Remarcabilul actor a lăsat posterităţii nu mai puţin de 343 de roluri, unele dintre acestea memorabile.
