La 13 ani, Dragoș Rușanu este unul dintre cei mai talentați instrumentiști ai României. Dar, peste premiile naționale și internaționale pe care le câștigă de mic, este pasiunea cu care-ți vorbește despre vioară și bucuria pe care-o vezi în ochii lui atunci când povestește despre experiențele lui muzicale.
Și asta chiar dacă viața lui nu este deloc ușoară. Are însă norocul de a-i avea aproape pe tatăl său și pe profesoara Magdalena Ursu de la Liceul Dinu Lipatti.
Tatăl său i-a făcut cadou, la cinci ani, prima vioară, Magdalena Ursu îi este profesoară și uneori chiar sponsor, de la cinci ani și jumătate.
Și, pentru că în România nu se înghesuie nimeni să investească în cultură, viața unui instrumentist talentat poate fi mult mai aventuroasă și mai costisitoare decât ar putea părea la prima vedere.
Iar performanțele pe care încă le mai obținem la nivel internațional sunt datorate exclusiv câtorva oameni care-și pun la bătaie tot ce au pentru asta.
În august 2019, Dragoș Rușanu mergea la Concursul internațional de vioară Kloster Schöntal din Germania, însă chiar și drumul până acolo a fost o adevărată încercare.
Profesoara Magdalena Ursu a condus câteva mii de kilometri cu mașina personală pentru a-și duce elevii, printre care și Dragoș, la cursuri master class și concursuri în Italia, Germania și Franța.
„Plecarea în Germania a fost un tur de forță. Înainte de acest concurs am fost în Italia la un curs master class cu Silvia Marcovici.
După aceea, el a mers din Italia în Germania la o fostă elevă de-a mea, care acum e studentă și care l-a preluat.
Am făcut atunci un drum de 700 de kilometri dus - întors într-o zi, după care eu, cu un alt elev, aveam de mers la un alt master class în Franța la Mihaela Martin.
Dragoș Rușanu, în concert cu Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare
De acolo am plecat tot cu mașina. În acest timp, Dragoș era în Germania lăsat pe mâna fostei mele eleve. Din Franța am venit iar în Germania, și am stat cu Dragoș zece zile la concurs.
Competiția nu a fost deloc ușoară. Au fost trei etape. La fiecare aveai câte trei-patru lucrări de prezentat, apoi așteptai să vezi dacă ai trecut în etapa următoare.
Așa a fost până când a intrat în etapa finală unde a câștigat locul doi și premiul pentru cea mai bună interpretare a unei sonate.
La final a fost și în gala concursului și a cântat cu orchestra, i s-a oferit această oportunitate. Și apoi ne-am întors amândoi cu mașina în România“, povestește profesoara Magdalena Ursu, cea care conduce și Catedra de Vioară și Corzi Grave de la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti din București.
În România, nu se găsesc
sponsori pentru cultură
„A fost o concurență foarte puternică, au fost copii din Asia, din Europa, din toată lumea. A fost destul de greu. Dar am reușit să mă țin tare și să n-am emoții.
A fost o experiență uimitoare pe care nu am cum să o uit. La final a fost frumos pentru că pe cei din orchestră îi cunoșteam deja de la repetiții, dar și pentru că au fost și ei acolo pe tot parcursul concursului.
Ne întâlneam și seara la masă, am discutat tot timpul și chiar am devenit prieteni“, spune tânărul violonist.
Toată deplasarea, cu acel curs master class din Italia și concursul din Germania, a durat cam o lună și jumătate pentru Dragoș și pentru profesoara Magdalena Ursu.
„Dragoș a avut noroc că, întâmplător, cel care organizează concursul din Germania a fost vara trecută în juriu la concursul Remember Enescu de la Sinaia și a insistat ca doi dintre elevii mei care au fost premiați să meargă și în Germania.
Magdalena Ursu, profesoara lui Dragoș, conduce Catedra de Vioară și Corzi Grave de la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti“ din București și are zeci de elevi care au avut rezultate remarcabile în muzică
La Dragoș s-a nimerit bine acest moment ca perioadă de vârstă, și ca repertoriu. O bună parte din repertoriul de concurs îl aveam, iar cealaltă parte trebuia să o lucrăm din iulie până în august.
Celălalt elev nu a mers pentru că ar fi picat într-o altă categorie de vârstă, era cel mai mic acolo, iar el nu avea prea multe piese din repertoriul cerut, și nu era timp să le lucrăm.
Am mers cu Dragoș, dar directorul concursului, știind că el nu are posibilitatea materială pentru a participa la un concurs și un curs master class, i-a spus că o să încerce să-i ofere o sponsorizare. Totul costa cam 1.500 de euro fără drum.
Noi am spus că putem veni cu greu cu 500 de euro, iar directorul concursului a reușit să ne facă rost de sponsorizare și a oferit diferența. Este și el tot un român, plecat în Germania, Petre Munteanu, profesor la Augsburg.
În țară n-am găsit sponsorizare, dar faptul că cei de acolo au văzut în el un instrumentist care ne va ridica din nou pe culmile mondiale, ne face să fim optimiști“, povestește Magdalena Ursu despre această experiență de neuitat.
Bani de vioară, strânși timp de trei ani prin muncă proprie
Am întrebat dacă există vreun sprijin financiar din partea cuiva pentru aceste deplasări. Am aflat că nu prea există persoane sau instituții interesate să sponsorizeze cultura, iar cheltuielile sunt mai complexe decât ne-am fi imaginat.
„Ne descurcăm destul de greu. Cu sprijinul părinților, dacă îl pot da, cu sprijinul profesorului, dacă este dedicat acestei munci.
Toate aceste prezentări reprezintă cheltuieli. Cheltuieli înainte de concurs, pentru că îți trebuie o pregătire suplimentară, îți trebuie pianist, îți trebuie să repeți, să dai recitaluri.
Apoi ai nevoie de o vioară, și noi am avut o problemă până anul trecut când el a reușit să-și cumpere una. Dragoș a strâns bănuț cu bănuț din bursa obținută de la colaborarea cu teatrul Metropolis unde a jucat rolul micului Paganini.
Vioara lui Dragoș a
costat 3.500 de euro,
iar arcușul este
încă 1.000 de euro
A adunat, în vreo trei ani, banii primiți pentru fiecare reprezentație pe scenă ca să-și ia o vioară. De fapt, el a strâns banii chiar mai de mult, de la fiecare concurs la care a participat.
Sponsori nu găsești în zona asta. La Dragoș, sponsor este mai ales tatăl lui și eu, cât pot. Ne descurcăm așa“, spune Magdalena Ursu.
Acum nu mai joacă la teatrul Metropolis pentru că a crescut. În piesă trecea și pe sub un scaun, dar acum nu mai poate.
„A fost o experiență frumoasă să joc într-o piesă de teatru. Noi, de obicei, cântăm și ieșim, acolo trebuia să și vorbesc și să cânt, aveam câteva replici, era altceva“, spune Dragoș.
„Mick Davis, englezul care a pus în scenă această piesă, i-a dorit foarte mult pe ei, pe Dragoș Rușanu și pe Ștefan Aprodu și, acum, când ei au crescut și nu au mai putut juca, a sistat deocamdată reprezentația“, spune Magdalena Ursu.
