„Anul acesta s-au făcut unele dintre cele mai radicale schimbări la categoria Cel mai bun film internațional / într-o limbă străină – întreaga Academie putând să voteze filmele ce vor intra pe lista scurtă de 10 titluri.
Acestea sunt alese din circa 80 de filme selecționate de comitete naționale și trimise să reprezinte cinematografia țării respective.
Tot pentru prima dată, toți membrii Academiei vor putea să vadă filmele prin streaming online, de acasă, însă votul membrilor va fi condiționat de vizionarea unui anumit număr minim de filme. Sunt niște schimbări bine venite și pentru că în ultimii ani, Academia Americană de Film a invitat în sânul ei mulți cineaști non-americani.
O parte din aceste schimbări s-au produs în urma celui mai mare scandal la categoria filmelor într-o limbă străină care a avut loc în ultimii ani, atunci când, în 2008, 4 luni, 3 săptamâni și 2 zile nu a ajuns pe lista scurtă pentru Oscar, după ce câștigase aproape toate premiile posibile în acel an.
A fost un semnal de alarmă în ceea ce privește procesul de votare, și de aici, încet, au început schimbările în selecția filmelor.
Ca rezultat, multe filme străine puternice, persoanale, de artă, care înainte ar fi avut șanse mici să ajungă pe lista finală, cum a fost și cazul cu Bacalaureat, au ajuns grație acestor modificări pe lista scurtă iar Parasite a și câștigat Oscarul pentru cel mai bun film deși nu este vorbit în engleză”, a declarat Ryan Werner.
Un buget de promovare adecvat, un distribuitor american puternic, o strategie si o echipă inovativă, implicată și capabilă să facă un lobby eficient constituie alți factori fără de care șansele pentru un Oscar rămân reduse, indiferent de calitatea filmului.
„Cred că acum există o deschidere mai mare și sunt optimist în privința șanselor pentru un Oscar pentru România”, este de părere Ryan Werner.
Pentru ediția 2021 a Premiilor Oscar, România are șanse să fie reprezentată de cel puțin două filme documentare: Colectiv, în regia lui Alexander Nanu și Acasă, în regia lui Radu Ciorniciuc. Filmul de ficțiune care va reprezenta România la Premiile Oscar anul acesta va fi anunțat în jurul datei de 2 noiembrie 2020.
American Independent Film Festival este organizat de Asociația Cinemascop, susținut de Catena, cu sprijinul Banca Transilvania.
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România. Parteneri: Asociația OvidiuRO, Europa Cinemas, UPS România, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Deschis Gastrobar, Mercato Kultur, Militari Shopping, Event Park Snagov, Voodoo Films, Eventbook.
Partener media principal: Radio Guerrilla. Parteneri media: Radio România Cultural, A'List Magazine, Agerpres, Zile și Nopți, Nine O’Clock, Newsweek, Senso TV, Ziarul Metropolis, The Institute, Liternet.ro, IQads, Smark, Films in Frame, Scena9, AaRC, Cineghid, Media.Hub, MunteanuRecomanda, Cinefilia.ro.
American Independent Film Festival, ediția a 4-a
http://filmedefestival.ro/american-independent-ff/
Facebook: https://www.facebook.com/AmericanIFF/
Intagram: https://www.instagram.com/americanindependentfilmfest
Program: http://bit.ly/programAmericanIndependentFilmFest